O specie de mamifere a fost redescoperită după 50 de ani
Cercetătorii au crezut că Elephantulus revoilii a dispărut în anii 1970.
Extincția diferitelor specii de animale și planete reprezintă în ultimii ani un fapt tot mai comun, cu toate acestea din când în când primim și unele vești bune. Astfel, oamenii de știință explică faptul că Elephantulus revoilii, o specie de rozătoare, a fost văzută din nou în Africa, la mai bine de 50 de ani de la presupusa dispariție, notează Live Science.
Mamiferul recent redescoperit, Elephantulus revoilii, este o specie de elefant chițăitor. Această specie a primi acest nume datorită formei alungite a nasului, pe care oamenii au asociat-o cu cea a unei trompe de elefant.
Acest mamifer nu a fost văzut din 1973. Tot ce se știe despre acest animal obscur a provenit de la 39 de exemplare care au fost colectate în urmă cu decenii sau chiar secole în urmă și care sunt acum în custodia unor muzee muzee, potrivit unui comunicat al Global Wildlife Conservation.
Un studiu pornit de la niște zvonuri
În 2019, un grup de oameni de știință din S.U.A. și Djibouti și-au propus să caute specia după ce au auzit zvonuri potrivit cărora viețuitoarele ar putea fi prezente în Djibouti, deși animalele au fost găsite anterior doar în Somalia.
Houssein Rayaleh, coautor al studiului, explică faptul că comunitatea academică din Africa nu a considerat această specie ca pierdută, dar și că redescoperirea acesteia reprezintă un eveniment fericit. Acesta mai adaugă faptul că el, dar și unii locuitori din zona unde a avut loc acest studiu au mai văzut în decursul vieților lor acest mic mamifer.
Folosind informațiile din interviuri, analize de mormane de fecale și evaluări ale terenului și ale potențialelor zone de adăpost, cercetătorii au pus 1.259 de capcane în 12 locații diferite de pe terenul stâncos. Au ademenit animalele la capcane stabilind unt de arahide, făină de ovăz și drojdie. Au prins unul dintre mamiferele evazive în prima capcană pe care au pus-o.
Cercetătprii au reușit să captureze cu ajutorul capcanelor 12 exemplare. „Pentru Djibouti, aceasta este o veste importantă care evidențiază marea biodiversitate a țării și a regiunii și arată că există oportunități pentru cercetători și noi studii aici”, explică Rayaleh.
„De obicei, când redescoperim speciile pierdute, găsim doar unul sau doi indivizi și trebuie să acționeze rapid pentru a încerca să prevenim extincția lor iminentă”, explică cercetătorul Robin Moore. „Aceasta este o redescoperire binevenită și minunată într-o perioadă de agitație pentru planeta noastră și una care ne umple cu speranță pentru speciile mici de mamifere rămase de pe lista noastră”, mai adaugă acesta.
Studiul a fost publicat în PeerJ.
Citește și:
Aproximativ 150.000 de urangutani au dispărut din Borneo în doar 16 ani
Cărbunele care a ars în Siberia a stat la baza uneia dintre cele mai mari extincții din istorie
Subțierea stratului de ozon responsabilă de o extincție în masă în urmă cu 360 de milioane de ani