Un şarpe de un metru şi jumătate a trebuit să fie scos de jandarmi dintr-o casă din Mehedinţi
Jandarmii au intervenit, sâmbătă după-amiază, să scoată șarpele din locuința unei familii din localitatea Poroina Mare.
„Proprietarii au solicitat ajutorul prin 112, când au văzut în anexa gospodăriei, un șarpe cu lungimea de peste 150 cm”, spun jandarmii.
După ce au prins șarpele, jandarmii l-au eliberat în mediul lui natural.
Aceștia le recomandă cetățenilor ca, în situații similare, să nu se apropie de reptile și să solicite sprijinul instituțiilor abilitate, informează Mediafax.
Cel mai mare șarpe din România
Cel mai mare şarpe care trăieşte pe meleagurile noastre se străduieşte să reziste presiunii exercitate de om, alături de provocările recente ale schimbărilor climatice.
Reptilă cvasi necunoscută majorităţii românilor, aşa numitul balaur dobrogean, sau şarpe balaur (Elaphe sauromates) prin dimenisiunile şi aspectul său unic în herpetofauna autohtonă, pare un demn urmaş al balaurilor din basmele care ne-au încântat copilăria.
Denumit în popor şarpe balaur sau balaur dobrogean pe baza taliei sale maxime între şerpii autohtoni, Elaphe sauromates este cu adevărat cel mai mare şarpe pe care îl putem întâlni pe teritoriul ţării noastre. Taxonomic, uriaşul şerpilor româneşti aparţine Subclasei Lepidosauria, Ordinului Squamata şi Familiei Colubridae.
Descris științific pentru prima oară în 1814
Specia a fost descrisă ştiinţific pentru prima oară în anul 1814, şi a purtat denumirea iniţială de Elaphe quatuorlineata sauromates până recent, când s-a hotărât redenumirea ei cu Elaphe sauromates.
Comparativ cu marii şerpi constrictori din zonele tropicale, balaurul nostru dobrogean are o talie mai mult decât modestă, cu toate acestea, rămâne nu doar cel mai mare şi mai masiv şarpe de la noi, ci şi din întreaga Europă.
Adulţii au o talie medie cuprinsă între 120-180 centimetri, cu toate că au fost măsuraţi indivizi care au depăşit lejer lungimea de 2 metri. Oricum, astfel de exemplare sunt rare.
De asemenea, este un şarpe predominant terestru, care se urcă rar în copaci, iar atunci când o face este pentru a căuta ouă şi pui de păsări. Specia iubeşte zonele calde, având un larg areal de răspândire în sudul Europei şi vestul Asiei.