Cum arată și ce greutate are cel mai mare pește prins vreodată. FOTO
Te-ai întrebat vreodată cum arată cel mai mare pește prins vreodată? Cel mai probabil, nu ți-ai fi putut imagina cât de impresionant a fost cu adevărat.
Recordul pentru cel mai mare pește prins vreodată încă mai aparține lui Alfred Dean, un fermier și pescar pasionat din Australia. Dean s-a născut la data de 3 iulie 1904 și a avut șase frați și o soră. La fel ca și tatăl său, Dean avea să devină un fermier de struguri și citrice.
Alfred Dean era un om modest, alegând să ducă o viață simplă și liniștită. Așa că, Dean și-a cumpărat o palmă de pământ pe care și-a construit o casă, loc în care avea să-și petreacă restul vieții alături de soție și cei doi copii. De asemenea, acesta a fost locul în care a pus bazele fermei de citrice și struguri, numită „Sunnycliffs” (Dealuri Însorite).
Cine a fost omul care deține recordul pentru cel mai mare pește prins vreodată
Având în vedere rigoarea muncii la fermă, Dean putea să „evadeze” și să plece la pescuit doar în lunile decembrie, ianuarie și aprilie. Era un pescar împătimit și dorea mereu să prindă un pește și mai mare.
Dean s-a întâlnit de câteva ori cu pești mari, însă niciunul nu l-a depășit pe cel care urma să fie prins de australian la data de 21 aprilie 1959. Cel mai probabil, Dean nu și-ar fi imaginat că nici până în ziua de azi recordul său nu avea să fie doborât.
Cel mai mare pește prins vreodată a fost un mare rechin alb, cu o greutate colosală de aproximativ 1.208 kilograme. Niciun pește prins de atunci nu s-a apropiat cu mai mult de 340 de kilograme de recordul lui Dean.
Cel mai mare pește prins vreodată a fost un rechin alb
Rechinul alb a fost prins în apele din apropiere de Ceduna, un mic oraș din sudul Australiei.
Cu toate acestea, Dean a jurat că va găsi un pește și mai mare. Din păcate, australianul nu a putut să-și vadă visul cu ochii până să moară în 1991.
Totuși, având în vedere că marele rechin alb a devenit între timp o specie protejată în majoritatea țărilor din lume, recordul lui Dean nu va fi depășit prea curând. Fără îndoială, Alfred Dean va rămâne în istorie.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cum arată și câte kilograme are cea mai mare pisică din lume la ora actuală