Un adevărat coșmar pentru mulți. Cum reușește această specie de șerpi să „alunece prin aer” și să zboare
Pentru mulți, un șarpe care se târăște pe pământ este o priveliște terifiantă, însă ce face ca unii șerpi să fie capabili să se arunce prin aer?
Șerpii „zburători” din specia Chrysopelea paradise au astfel de abilități, reușind să se arunce din copaci în Asia de Sud și Sud-Est.
Cercetătorii știau mult prea puțin despre modul în care acești șerpi pot „zbura” înainte ca o echipă de oameni de știință la Virginia Tech să publice un nou studiu.
Experții spun că șerpii „alunecă prin aer”, potrivit autorului principal al studiului, Isaac Yeaton. Cercetătorii au încercat să determine cum anume reușesc această performanță.
Cum reușesc șerpii din specia Chrysopelea paradise să zboare
Șerpii se ondulează în timp ce se mișcă prin aer, iar oamenii de știință au fost foarte curioși să afle motivul din spatele mișcării.
De fapt, toți șerpii se ondulează atunci când se mișcă pe pământ, însă șerpii „zburători” continuă această mișcare și în aer.
O teorie ar fi că această mișcare a fost un tipar fundamental pentru șerpi dezvoltat de-a lungul a milioane de ani, însă Yeaton a explicat că acum oamenii de știință au înțeles faptul că ondularea stabilizează „alunecarea prin aer” și împiedică șarpele să cadă. De asemenea, mișcarea permite șerpilor să acopere distanțe orizontale mai mari.
Oamenii au o frică viscerală față de șerpi
Oamenii de știință au desfășurat experimente cu șerpi și au dezvoltat un model computerizat. „Este un progres uriaș”, a declarat Yeaton. Următoarea etapă va fi observarea șerpilor cum se aruncă din copaci, precum și analizarea modului în care șerpii își creează avânt, potrivit CNN.
„Imediat ce vezi așa ceva te întrebi cum de reușește să facă asta?”, a mai spus Yeaton. Cercetătorul a adăugat că cel mai probabil acesta este motivul pentru care mulți oameni se tem de reptile.
„Avem o frică viscerală față de șerpi. Iar ideea că pot să și zboare cutremură mulți oameni”, a mai explicat Yeaton.
Noul studiu a fost publicat în jurnalul Nature Physics.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Coşmarul oricărei persoane cu fobie de şerpi. A fost descoperită o nouă specie care vânează în grup
8 legende cu şerpi din mitologiile lumii
Care este cel mai mare animal pe care un şarpe îl poate consuma?