Cum arată șacalul auriu, un prădător periculos din România rudă cu şacalul african

04 06. 2020, 14:00

Şacalul auriu, ruda șacalului african, a apărut în România după ce a dispărut lupul, iar dacă până acum 5-10 ani era prezent doar în sudul ţării, acum este întâlnit în majoritatea județelor, reprezentând un risc pentru ecosistem.

Galerie FOTO

Lupul este mai mult prezent în cărţi şi mai puţin în pădurile din România. Locul lui a fost luat de un alt prădător: şacalul auriu.

Până acum 5-10 ani putea fi văzut doar în Delta Dunării, iar acum este prezent în majoritatea judeţelor. El se înmulţeşte repede şi reprezintă un risc pentru ecosistem.

„Şacalul se răspândeşte deoarece am extirpat lupul, am lăsat o nişă ecologică liberă şi natura le umple cu ceva.Ca mărime e o vulpe mai mare. Dacă nu închizi găinile în coteţ le mănâncă, pot ataca chiar şi o oaie”, a spus biologul ieșean Şefan Aniţei citat de Mediafax).

Oamenii nu trebuie să își facă probleme dacă se întâlnescu cu șacalul auriu, pentru că nu atacă omul.

Șacalul auriu este mult mai vechi decât lupul

Şacalul auriu a evoluat dintr-un canid primitiv acum 1,9 milioane de ani. Este o specie de canid bazală, primitiva, mult mai veche decât lupul, de care îl despart cam 800 000 de ani de evoluție.

Şacalul auriu face parte din familia canidelor, precum vulpea şi lupul, şi locuieşte în nordul Africii, în sud-estul şi centrul Europei, dar şi în Asia.

Şacalii au 38-50 cm înălţime până la umăr şi între 74-106 cm lungime, cântărind între 7-15 kg, fiind mult mai mic decât lupul.

Ei preferă să îşi petreacă ziua în zone mlăştinoase, pentru a ieşi noaptea la vânat prin curţile oamenilor, consumând chiar şi din legume.

Pe teritoriul României, cele mai vechi resturi scheletice de şacal au fost semnalate în zonele Braşov şi Techirghiol, în depozitele de material neolitic amestecat cu material roman.

În Descriptio Moldoviae, Dimitrie Cantemir a oferit prima informaţie certă despre cical (şacal), considerându-l un animal al pământului venit din Sudul Dunării