Home » Natură » Record nefast. A fost descoperită cea mai mare concentraţie de microparticule de plastic pe fundul mării

Record nefast. A fost descoperită cea mai mare concentraţie de microparticule de plastic pe fundul mării

Record nefast. A fost descoperită cea mai mare concentraţie de microparticule de plastic pe fundul mării
Publicat: 10.05.2020
Cercetătorii explică că au descoperit 1,9 milioane de microparticule de plastic într-o suprafaţă de doar un metru pătrat.

Deşeurile de plastic reprezintă una dintre problemele cele mai presante care ameninţă ecosistemele din întreaga lume, statisticile arată că, anual, zeci de milioane de tone de astfel de deşeuri sfârşesc în apele oceanelor şi mărilor şi oricât de impresionantă pare această cifră, oamenii de ştiinţă ne atrag atenţia că ea reprezintă mai puţin de 1% din plasticul din oceanele lumii. 

Studiile au stabilită că restul plasticului ajunge pe fundul mărilor şi oceanelor, unde curenţii subacvatici fac ca microparticulele şi fibrele să fie transportate din loc în loc. Un studiu recent arată că aceşti curenţi pot duce la creşterea concentraţiei de astfel de microparticule dând naştere unui echivalent al „insulelor” de deşeuri care se formează la suprafaţă, notează Science Daily.

„Am descoperit că microplasticele nu sunt distribuite uniform în zonele studiate, în schimb, acestea sunt distribuite de curenţi puternici de pe fundul mării, care le concentrează în anumite zone”, explică dr Ian Kane, cercetător al Universităţii Manchester, Regatul Unit.

Mare parte dintre aceste microparticule şi fibre provin de la sistemele epurare a apei ineficiente şi ajung în apele fluviilor şi ale râurilor şi, în cele din urmă, în mări şi oceane. Odată ajunse pe fundul acestora sunt transportate de către curenţi odată cu oxigenul şi nutrienţii necesari ecosistemelor oceanice şi ajuns să fie consumate de către animale, fiind transportate în lanţurile trofice care ne includ şi pe noi.

Analizând mostre de sedimente de pe fundul Mării Tireniene, oamenii de ştiinţă au ajuns la o concluzie sumbră: microparticulele devin, încetul cu încetul, un nou tip de sediment marin: „Este trist, dar plasticul a devenit un nou tip de particule de sedimente, care este distribuit pe malul mării împreună cu nisipul, noroiul şi nutrienţii. Astfel, procesele de transport al sedimentelor, cum ar fi curenţii de pe fundul mării, vor concentra particule de plastic în anumite locaţii de pe litoral, aşa cum a demonstrat cercetarea noastră”, explică cercetătorii.

Studiul a fost publicat în Science.

Citeşte şi:

Proporţiile poluării: ingerăm anual 74.000 microparticule de plastic

Particule de plastic cad împreună cu zăpada în Arctica

Consumăm aproximtiv 100 de particule de plastic la fiecare masă

Apa pe care o consumăm poate să conţină nanoparticule de plastic

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...