Doza de natură a săptămânii: imagini cu cei mai frumoşi cai sălbatici din Islanda. FOTO
Caii sunt unele dintre cele mai fascinante animale pe care omul a reuşit să le domesticească de-a lungul timpului. Folosiţi atât în luptă, dar şi pentru muncile agricole, aceştia au fost „integraţi” în culturile şi miturile culturilor antice. Odată cu cu apariţia maşinilor şi caii au devenit un simbol al statutului şi o importantă sursă de inspiraţie pentru artiştii fotografi din întreaga lume.
Liga Lepina este un astfel de artist, aceasta petrecându-şi timpul liber realizând fotografii ale cailor sălbatici din Islanda. Aceasta explică faptul că caii au reprezentat o pasiune, chiar o obsesie a sa încă din perioada adolescenţei atunci când colecţiona o mulţime de imagini cu cai. De asemenea, primele lecţii de echitaţie i-au confirmat faptul că de-a lungul vieţii, caii vor juca un rol important pentru ea.
Aceasta povesteşte pentru Bored Panda faptul că a început să cocheteze cu fotografia în adolescenţă, atunci când avea la dispoziţie un mic aparat digital pe care îl folosea pentru a surprinde peisaje. Odată cu achiziţionarea primei camere de fotografiat profesioniste, aceasta s-a îndreptat către proiecte mai complexe şi, în cele din urmă, către fotografierea cailor.
Deşi caii sunt cei care ne atrag, cu siguranţă, atenţia către fotografiile ei, Liga vrea să îşi prezinte arta într-un context mult mai larg: „în loc să mă concentrez pe portretele ecvestre, am căutat ceva mai interesant şi diferit , aşa am început să-mi combin pasiunea pentru cai cu cea pentru peisajele islandeze uimitoare. Caii islandezi sunt unici, sunt foarte cooperanţi şi curajoşi, dar sunt încă sălbatici în inima lor, lucru pe care încerc să-l surprind în fotografiile mele”, explică ea.
Citeşte şi: