Cercetătorii propun un plan de refacere a ecosistemelor marine
Încălzirea globală pune în pericol ecosistemele marine, foarte sensibile la schimbările de temperatură şi fenomenele asociate acesteia; şi odată cu acestea sunt puse în pericol şi ecosistemele de pe uscat şi, în cele din urmă, chiar şi supravieţuirea speciei noastre. Un grup de cercetători, de la instituţii de învăţământ superior din întreaga lume, au efectuat un studiu care aproximează daunele suferite de ecosistemele marine din întreaga lumea, dar şi propune o serie de soluţii care pot fi pentru a ameliora situaţia acestora, notează Science Alert.
„Ne aflăm într-un punct în care putem alege între moştenirea unui ocean rezistent şi viu sau un ocean perturbat în mod ireversibil”, explică dr. Carlos Duarte, cercetător al Universităţii Tehnologice „Regele Abdullah” din Arabia Saudită (KAUST). „Studiul nostru documentează recuperarea populaţiilor marine, a habitatelor şi ecosistemelor în urma intervenţiilor de conservare din trecut. Oferă recomandări specifice, bazate pe dovezi pentru soluţii dovedite la scară globală”, mai adaugă acesta.
Dr. Duarte şi colegii său au trecut în revistă o multitudine de studii anterioare care s-au concentrat pe situaţia ecosistemelor marine şi au ajuns la concluzia că jumătate dintre speciile din aceste ecosisteme au suferit reduceri semnificative ale populaţiilor. De asemenea, oamenii de ştiinţă subliniază faptul că planurile de refacere a populaţiilor trebuie să ia în calcul aspecte importante precum: salinitatea, mangrovele (vegetaţia care se dezvoltă în zona de variaţie a nivelului mării), pescăruşii, recifurile de coral, recifurile de stridii, pescuitul, megafauna, adâncurile mării. o atentă calibrare acestor factori dovedindu-se eficientă atât în absorbirea carbonului, dar şi în oprirea inundaţiilor mării/oceanului în anumite zone.
„Lumea s-a reunit înainte pentru a pune în aplicare moratorii privind balenele, a crea o lege a mării, a preveni poluarea navelor şi a limita pescuitul industrializat, toate cu rezultate pozitive. De dragul oceanelor noastre, să mergem mai departe!”, explică Catherine Lovelock, de la Universitatea Queensland din Australia.
„Reconstruirea vieţii marine reprezintă o mare provocare pentru umanitate, o obligaţie etică şi un obiectiv economic inteligent pentru realizarea unui viitor durabil”, mai adaugă Susana Agustí din cadrul KAUST.
Studiul Rebuilding marine life a fost publicat în Nature.
Citeşte şi:
Încălzirea globală prin care trecem nu poate fi comparată cu altă perioadă din ultimii 2.000 de ani
Schimbările climatice vor duce la modificarea culorii oceanelor