Home » Natură » Descoperire uluitoare: ce se afla, de fapt, sub Antarctica acum 90 de milioane de ani

Descoperire uluitoare: ce se afla, de fapt, sub Antarctica acum 90 de milioane de ani

Publicat: 08.04.2020
În urmă cu 90 de milioane de ani, condiţiile de mediu ar fi permis dezvoltarea unor păduri tropicale în Antarctica.

Atunci când ne gândim la Antarctica ne gândim la gheaţa care acoperă acest continent, totuşi, un studiu publicat recent dezvăluie că în urmă cu 90 de milioane de ani, în mijlocul Cretacicului, acest continent era total diferit, adapostind chiar şi o pădure tropicală, notează Science Alert.

Cum este posibil? Oamenii de ştiinţă explică faptul că, în această epocă, concentraţia de dioxid de carbon din atmosfera terestră făcea ca temperaturile medii să fie mult mai mari faţă de cele pe care noi le experimentăm în prezent, ducând la topirea calotelor glaciare şi o creştere a nivelului oceanului planetar cu 170 de metri faţă de nivelul actual.

O expediţie din anul 2017, efectuată în Marea Amundsen şi în care oamenii de ştiinţă au obţinut mostre de sol din apropierea gheţarilor Pine Island şi Thwaites, aflaţi la doar 560 de kilometri de Polul Sud, ne oferă o imagine aproximativă a peisajului antarctic din urmă cu 90 de milioane de ani. 

„În timpul evaluărilor iniţiale efectuate la bordul navei, colorarea neobişnuită a stratului de sedimente ne-a atras rapid atenţia […] Primele analize au indicat faptul că la o adâncime de 27 până la 30 de metri sub fundul oceanului, am găsit un strat format iniţial pe uscat, nu în ocean”, explică Johann Klages, geolog al Institutului Alfred Wegener din Germania.

 

Aceasta este prima dată când oamenii de ştiinţă au obţinut o mostră de sol care s-a format în Cretacic într-un punct atât de sudic al planetei; scanările efectuate asupra mostrei au arătat că în acestea se aflau rădăcini de plante fosilizate.

„Numeroasele rămăşiţe vegetale indică faptul că coasta Antarcticii de Vest a fost, pe atunci, o pădure densă, mlăştinoasă, similară cu pădurile care se află în Noua Zeelandă astăzi”, explică Ulrich Salzmann, palaeoecologist al Universităţii Northumbria din Regatul Unit.

Pe lângă dovezile existenţei unei păduri tropicale în Antarctica, oamenii de ştiinţă au descoperit dovezi care sugerează că zonele din care au extras acele mostre erau mai apropiate de polul sud în urmă cu 90 de milioane de ani, dar că acţiunea plăcilor tectonice a făcut ca peisajul să fie remodelat. Totuşi, aceste descoperiri implică faptul că aceste păduri ar fi trebuit să supravieţuiască cel puţin patru luni pe an în întuneric, dată fiind poziţia lor. Deşi nu au un răspuns definit, oamenii de ştiinţă sunt de părere că dioxidul de carbon a cărui concentraţie se afla între 1.120 şi 1680 părţi per milion şi lipsa maselor de gheaţă ar fi favorizat existenţa acestor păduri.

Studiul a fost publicat în Nature.

Citeşte şi:

Antarctica se dezintegrează sub acţiunea apei calde a oceanului

Topirea gheţii scoate la lumină noi insule din Antarctica

Apele din jurul Antarcticii sunt mai acide şi au nivel scăzut de oxigen

Oamenii de ştiinţă au găsit explicaţia pentru apariţia găurilor din gheaţa antarctică

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...