De ce unele specii de broaşte au cranii ciudate?

În general, atunci când ne gândim la broaşte, ne gândim la broscuţele pe care le putem vedea pe malurile lacurilor şi râurilor din România, totuşi trebuie să luăm în considerare faptul că aceste amfibiene sunt împărţite într-o multitudine de specii şi subspecii în întreaga lume care s-au adaptat unor medii şi prădători mult mai periculoşi faţă de broaştele autohtone.

Un studiu efectuat pe cranii reprezentative de la toate cele 158 familii de broaşte care trăiesc astăzi a arătat că craniile unora dintre acestea prezintă forme neobişnuite. Acest fenoemn, cunoscut drept hiperosificare, apare într-o proporţie importantă la broaşte, notează Phys. 

• Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
• Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

„Din punct de vedere superficial, broaştele sunt asemănătoare, dar când te uiţi la craniile lor, vezi diferenţe drastice. Unele dintre cele mai ciudate cranii se găsesc în broaşte care mănâncă păsări şi mamifere, îşi folosesc capul ca scutul sau, în câteva cazuri rare, sunt veninoase. Craniile lor arată cât de cudate şi diverse pot fi broaştele”, explică Daniel Paluh, doctorand al Universităţii Florida.

Un studiu asemănător a avut loc în anul 1973, cercetătorii de atunci fiind nevoiţi să realizeze toate măsurătorile manual; din fericire, oamenii de ştiinţă moderni au la dispoziţie computerele tomograf, dar şi algoritmi pentru a cuantifica datele astfel obţinute.

Credit foto: Daniel Paluh/ University of Florida

Strămoşul comun al celor peste 7.000 de specii de broaşte nu avea un craniu „ornat”, totuşi, o serie de strămoşi şi mai vechi prezentau astfel de cazuri de hiperosificare, cu forme şi funcţii diverse, după cum explică David Blackburn, curator al colecţiei de herpetologie a Muzeului Florida şi co-autor al studiului. Acesta teoretizează că broaştele din prezent ar putea să adopte aceleaşi strategii de supravieţuire precum strămoşii acestora în urmă cu milioane de ani.

Studiul a fost publicat în PNAS.

Citeşte şi: