Avertisment dramatic: Recifele de corali vor dispărea în următorii 80 de ani
This browser does not support the video element.
Între 70 – 90% din recifele de corali este posibil să dispară însă mult mai devreme, în următorii 20 de ani, din cauza încălzirii oceanelor, a creşterii nivelului de aciditate şi a poluării, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Manoa din Hawaii.
„Până în 2100, situaţia va fi destul de sumbră… vor rămâne puţine, spre zero, habitate de corali corespunzătoare”, a afirmat Renee Setter, din cadrul Universităţii Manoa.
În ciuda eforturilor unor grupuri de cercetători şi activişti pentru mediu care lucrează la diverse proiecte de repopulare a recifelor, nu este suficient pentru a salva coralii de la dispariţie, avertizează specialiştii, potrivit CNN.
Coralii nu sunt afectaţi doar de creşterea nivelului de aciditate al apei şi poluarea cu diverse substanţe deversate în ocean, se confruntă cu o serie de specii care le-au invadat habitatul, precum peştii leu, care în ultimii 25 de ani au populat Atlanticul, în zona costieră.
Dincolo de priveliştea spectaculoasă pe care o oferă, recifele de corali, supranumite „pădurile tropicale” din ocean, sunt o sursă importantă de hrană, locuri de muncă şi protecţie în zona de coastă pentru aproximativ 500 de milioane de persoane.
Cel mai mare sistem de recif de corali din lume, Marea Barieră de Corali din Australia, a fost afectat puternic ca urmare a proceselor de albire fără precedent din 2016 şi 2017. Două treimi din acest sistem a fost deteriorat determinând şi scăderea cu 89% a apariţiei de noi corali în Marea Barieră.