Patru noi specii de rechini, cu un stil bizar de a înota, contrariază cercetătorii care i-au descoperit – VIDEO
Cele patru noi specii de rechini au fost descoperite în apele tropicale ale Arhipelagului Indo-australian, care este situat între Indonezia şi Australia.
Cercetătorii lucrau la un studiu despre conservarea globală pe o perioadă de 12 ani când au zărit nişte creaturi subacvatice ciudate, care se spune că sunt prădători de top în apele mai puţin adânci din zona recifelor.
„La o adâncime de mai puţin de un metru, rechinii care merg nu prezintă niciun pericol pentru populaţie, însă abilitatea lor de rezista într-un mediu cu un nivel redus de oxigen şi de a păşi pe înotătoare le oferă un avantaj remarcabil aupra prăzii care constă în crustacee şi moluşte”, a afirmat doctorul Christine Dudgeon de la Universitatea din Queensland, Australia.
În timp ce unele specii de rechini au fost cunoscute anterior pentru mersul lor, acest set de patru noi specii aproape că dublează numărul acestora. Prin urmare, până în prezent sun nouă specii de astfel de rechini.
Rechini cu stil special de deplasare
Cu toate acestea, ceea ce este interesant pentru cercetători este faptul că niciunul dintre rechinii înrudiţi cu speciile nou descoperite, care sălăşluiesc în zona recifurilor, nu prezintă acest stil special de a se deplasa.
După o analiză de ADN, echipa crede că rechinii „păşitori” s-au diferenţiat de strămoşii lor şi au preluat propria identitate, evoluând în noi specii.
„Datele sugerează că noile specii au evoluat după ce rechinii au migrat din populaţia lor iniţială şi au devenit izolaţi genetic în zone noi, iar astfel s-au transformat în noi specii”, a explicat Dudgeon.
Ea a adăugat că este posibil ca noile specii de rechini să fi înotat sau să meargă pe înotătoare spre alte locuri.
„Este posibil şi să fi făcut «autostopul» pe recife care s-au deplasat spre vest dinspre Noua Guinee, în urmă cu două milioane de ani. Credem că sunt mai multe specii de rechini «umblăreţi» care aşteaptă să fie descoperiţi”, a conchis Christine Dudgeon.
Lucrarea despre noile specii de rechini a fost publicată în jurnalul de Cercetări Marine şi de Apă Dulce.