O nouă specie de gândaci, denumită după activista Greta Thunberg
Gândacul Nelloptodes gretae se aseamănă foarte puţin cu cea după care a primit numele, potrivit BBC. Insecta măsoară mai puţin de 1 mm în lungime, nu are aripi sau ochi, dar are două antene lungi.
Omul de ştiinţă Michael Darby a afirmat că a denumit gândacul în acest fel deoarece a fost „imens impresionat” de campania de mediu a adolescentei suedeze.
Nelloptodes gretae a fost găsit pentru prima dată în Kenya, în anii 1960, de către William Block, care a donat câteva exemplare Muzeului de Istorie Naturală din Londra, în 1978. De atunci, insecta s-a aflat într-una dintre colecţiile muzeului. Michael Darby studia această colecţie când a dat peste specia care nu avea un nume.
Gândul Nelloptodes gretae / Credit foto: Michael Darby
Acesta a precizat că a denumit gândacul după domnişoara Thunberg deoarece „a vrut să i se recunoască contribuţia deosebită în conştientizarea schimbărilor de mediu”.
Dr. Max Barclay, curator principal în cadrul muzeului, a precizat că numele a fost potrivit deoarece „specii nedescoperite au fost pierdute pentru totdeauna, înainte ca oamenii de ştiinţă să le denumească, din cauza pierderii biodversităţii”. „Este indicat astfel să numim una dintre cele mai noi descoperiri după cineva care a muncit atât de mult pentru a apăra lumea naturală şi pentru a proteja speciile vulnerabile”, a precizat acesta.
Pentru oamenii de ştiinţă, denumirea unei specii descoperite nu este un lucru simplu, fiind nevoie de multă creativitate, astfel s-a ajuns la situaţii în care un parazit a fost denumit după Bob Marley (Gnathia marleyi), un gen de peşti după Richard Dawkins (Dawkinsia) sau un păianjen după Leonardo DiCaprio (Spintharus leonardodicaprioi).
Vă recomandăm să citiţi şi:
Gândacii de bucătărie – marii supravieţuitori: 5 motive
pentru care aceste fiinţe ar rezista pe planetă mai mult decât specia umană
Katsaridafobia: de ce ne e silă de gândacii de bucătărie?