Descoperirea fosilelor unor specii de animale din perioade geologice diferite oferă din ce în ce mai multe informaţii legate de anatomia acestora, dar, din păcate, informaţiile legate de modul în care acestea se comportau sunt foarte puţine. În aceste condiţii, oamenii de ştiinţă încearcă să afle o serie de răspunsuri legate de comportamentele colective şi modul în care acestea au apărut.
O echipă internaţională, formată din cercetători de la universităţile Poitiers, Claude Bernard Lyon 1 (ambele din Franţa), Cadi Ayyad (din Maroc) şi Lausanne (din Elveţia), a studiat fosilele unor trilobiţi care au trăit în urmă cu 480 de milioane de ani. Studiul la care cercetătorii au colaborat a demonstrat că aceştia au fost îngropaţi împreună, fiind „legaţi” între ei, cel mai probabil acesta fiind un mecanism de supravieţuire în timpul furtunilor, notează Science Daily.
În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au studiat fosile ale unor trilobiţi din specia Moroccan Ampyx, al căror comportament a fost stabilit prin extrapolarea comportamentului unor artropode care încă sunt în viaţă: homarii spinoşi din America de Nord. Cercetătorii sunt de părere că trilobiţii Ampyx formau şiruri lungi pentru a se proteja faţă de evenimente meteo atipice sau pentru a răspunde unor semnale chimice care indicau reproducerea.
Credit foto: Jean Vannier, Laboratoire de géologie de Lyon/Université Claude Bernard Lyon 1
Cercetătorii sunt de părere că comportamentele colective în lumea animală au origini foarte vechi în evoluţia vieţii biologice, reprezentând un avantaj pentru primele animale, permiţându-le să supravieţuiască în medii dure şi să le crească şansele de reproducere.
Studiul a fost publicat în jurnalul Scientific Reports.
Citeşte şi:
Cum a ajuns Armata SUA să deţină una dintre cele mai mari colecţii de fosile din lume?
Misterul unor specii antice enigmatice a fost în sfârşit dezvăluit. Cum se înmulţeau acestea?