După ce au dat liber la vânarea urşilor, senatorii nu vor să declare capra neagră specie protejată
Iniţiativa senatorilor şi deputaţilor USR a fost respinsă, cu 33 de voturi „pentru”, 36 ”împotrivă” şi două abţineri.
Citeşte şi Frumoase şi maiestuoase. Imagini inedite cu un grup de capre negre din Parcul Natural Bucegi
Iniţiativa prevede abrogarea pct.2 de la litera A din Anexa nr.1, pentru completarea Anexei nr.2, precum şi pentru modificarea pct.5 din Anexa nr.3 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, anume introducerea caprei negre pe lista animalelor ce nu pot fi vânate.
„La ora actuală, din cauză că în restul Europei capra neagră este o specie abundentă, datorită înmulţirii libere din cauza lipsei părădătorilor naturali (lupul şi râsul), ea nu mai este o specie protejată în Europa. Spre deosebire e restul Europei, populaţia de capre negre din România este ţinută sub control în mod natural de către prădătorii naturali, ceea ce a dus la menţinerea efectivelor în jurul cifrei de 6000 de exmplare. Dată fiind această situaţie, specia ar trebui să fie una protejată în România, ca parte a zestrei naţionale a ţării cu cea mai bogată biodiversitate din Uniunea Europeană. Ea este protejată la ora actuală numai în zonele unde vânătoarea este interzisă, cum ar fi parcurile naţionale”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor.
Proiectul a primit un raport comun de respingere, de la comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic şi comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltarea rurală. În opinia senatrorilor USR şi PNL, proiectul nu ar fi trebuit trimis la comisia pentru agricultură.
„Nu am înţeles de ce a ajuns această lege la Comisia pentru agrricultură. Caprele negre nu au o problemă cu tenerurile agricole. Sunt undeva în vârf de munte, unde, cel mult, oile afecetază habitatul caprelor negre, nu invers.(…) Dacă acest raport este unul de respingere, este deoarece în comsia de agricultură s-a votat majoritar împotriva acestei legi, în condiţiile în care, consider că nu avea obiect pentru care să fie trimis raportul în comisia de agricultură, în timp ce în comisia pentru ape, a fost un vot majoritar pentru”, a afirmat Mihai Goţiu, senator USR, miercuri, în plen.
Marcel Vela, senator PNL, i-a susţinut punctul de vedere.
„Acest proiect de lege are o problemă de formă. Raportul a fost trimis la comisia de agricultură. N-am auzit ca în România să fie ferme de agricultură de capră neagră. (…) Aş dori să fac apel la dumeavoastră, nu să vă gândiţi neapărat ce zic alegătorii când se duc în circumscripţii şi află că aţi votat să fie împuşcată capra neagră, ci la dorinţa dumneavoastră de a lăsa moştenire copiilor şi nepoţilor darurile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu.”, a reiterat liberalul.
În replică, senatorul PSD, Florian Bodog, a declarat că dacă senatorii liberali ar fi prezenţi la procesul legislativ, ar putea influenţa decursul iniţiativei.
„M-a surprins intervenţia politicianistă a domnului senator antevorbitor. Vreau să vă reamintesc că dacă aţi fi prezent, liderii de grup, preşedintele comisiei ar fi prezent, aţi putea solicita transmiterea oricărei iniţiative legislative a oricărei iniţiative la comisiile la cre credeţi că trebuie să fie evaluate. Dacă aţi fi fost atent la expunerea de motive a iniţiatorului, şi nu aţi fi stat pe Facebook, aţi fi aflat că în România se respectă reglementările europene, de aceea spun că aveţi un demers politicianist şi aţi spus că nu respectăm reglementările europene şi că doar noi împuşcăm capra neagră, nu despre împuşcarea caprei negre este vorba aici. Discursurile politicianiste le puteţi face la declaraţii politice dimineaţa, miercuri dimineaţa este sesiunea de declaraţii politice, dar nu în plen, să dezinformaţi opinia publică.”, a spus Bodog.
Alina Gorghiu a afirmat că Florian Bodog a preluat cuvântul doar după ce şi-a rezolvat procesul penal.
„Dacă se trezeşte domnul Bodog să fie gureş după ce şi-a rezolvat problema cu urmărirea penală în plenul senatului, e foarte bine. A tăcut până acum, dintr-odată, la dezbateri generale, în loc să vorbească despre proiect, ne ceartă. (…) Dacă aveaţi decenţa grupul PSD să fiţi prezenţi în plen, nu trecea o lună să avem vot pe organice.”, a conchis Gorghiu.
Toate aceste dispute au loc la două săptămâni după ce ursul a fost inclus pentru o perioadă de cinci ani pe lista animalelor sălbatice care pot fi vânate, potrivit unei propuneri legislative adoptate de Senat.