Râurile şi lacurile de pe Pământ ocupă un procent din suprafaţa planetei, dar conform oamenilor de ştiinţă, acestea găzduiesc o treime din populaţia de vertebrate a lumii. Aceeaşi oameni de ştiinţă explică într-un studiu recent faptul că, în perioada 1970-2012, 88% din megafauna acvatică a planetei a dispărut, notează Phys.com
Studiul coordonat de către cercetătorii de la Institutul Leibniz pentru Ecologia Apelor şi Pescuitul Continental şi care a implicat cercetători din întreaga lume a ajuns la concluzia că megafauna acvatică, formată din animalele mai mari de 30-40 de kilograme, este într-un real pericol. Comparativ, magafauna acvatică a pierdut dublu din populaţie în comparaţie cu megafauna terestră sau oceanică. În aceste condiţii, speciile mari de peşte sunt cele mai afectate.
Megafauna acvatică include specii precum cele de peşti gigant, delfini de râu, castori, ţestoase uriaşe, crocodili etc. Datele din studiul acesta au fost colectate din 126 de specii la nivel global, precum şi evoluţiile istorice a 44 de specii din Europa şi America de Nord.
„Rezultatele sunt alarmante şi confirmă cele mai negre temeri ale cercetătorilor implicaţi în protejarea biodiversităţii apelor continentale”, explică Sonja Jähnig, cercetătoarea principală a studiului.
Oamenii de ştiinţă au identificat două mari cauze ale acestui declin vertiginos al megafaunei, ambele atribuite omului: exploatarea extensivă şi intensivă, precum şi modificarea condiţiilor de mediu. Astfel, animalele mari din râuri şi lacuri sunt vânate pentru carnea, piele, blănurile sau ouăle lor, ceea ce cauzează probleme în stabilizarea populaţiei. De asemenea, schimbarea condiţiilor de mediu, prin poluarea, dar şi prin construirea de baraje care opresc curgerea naturală a râurilor, a limitat seminficativ arealele de viaţă ale acestor specii.
Citeşte şi:
Ne putem afla deja în a şasea extincţie în masă, iar aceasta este cauzată de activitatea umană
„Moartea cea Mare” şi consecinţele ei: de ce au durat atât de mult efectele cumplitei extincţii?