Home » Natură » Placa tectonică Juan de Fuca se destramă

Placa tectonică Juan de Fuca se destramă

Placa tectonică Juan de Fuca se destramă
Publicat: 14.08.2019
Folosind observaţiile seismice realizate de-a lungul unui an, omenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că placa tectonică Juan de Fuca se destramă, bucăţile rezultate urmând a se uni cu plăcile tectonice din vecinătate.

Existenţa unei crăpături în placa tectonică Juan de Fuca, care se întinde de-a lungul costelor vestice ale Statelor Unite ale Americii,  a fost îndelung discutată, dar un studiu recent aduce şi o serie de dovezi care să sprijine această teorie, notează Live Science.

„În timp ce alţi cercetători au adus argumente pro şi contra teoriei care susţine că există o ruptură în această placă, noi putem spune cu încredere că aceasta există cu siguranţă”, a declarat William Hawley, cercetător-şef al studiului şi doctorand al Departamentului de Ştiinţe Planetare din cadrul Universităţii California.

Placa tectonică Juan de Fuca se întinde pe aproximativ 1.000 de kilometri, între Insula Vancouver din Canada şi Capul Mendocino, California, Statele Unite. Iar existenţa acesteia este legată de apariţia cutremurelor pe coasta nord-vestică a Californiei şi, de asemenea, ar putea reprezenta explicaţia pentru existenţa vulcanilor în Oregon.

Între 2011 şi 2015, oamenii de ştiinţă au scufundat seismografe de-a lungul plăcii tectonice pentru a colecta informaţii despre cutremurele care au loc. Folosind informaţiile culese: propagarea undelor seismice, compoziţie şi variaţiile de temperatură, oamenii de ştiinţă au putut realiza o „tomografie” a plăcii. Analiza acesteia a relevat că, în Oregon, a relevat absenţa undelor seismice de mare viteză, informaţia care reprezintă o dovadă a existenţei unei crăpături în placa tectonică.

„Această crăpătură ar putea, în cele din urmă, să conducă la fragmentarea plăcii, bucăţile rezultate unindu-se cu plăcile din vecinătate”, a explicat Hawley.

Juan de Fuca se află la o adâncime de 100-250 de kilometri sub nivelul mării, iar crăpătura din aceasta se întinde pe 200 de kilometri, fiind mai strâmtă deasupra. Materialul care este împins an de an de către forţele care au dus şi la ruperea plăcii conduc spre formarea vulcanilor din Oregon.

Studiul a fost publicat în Geophysical Research Letters.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30