Numărul tigrilor din India s-a dublat în puţin peste zece ani
Concluziile studiului au fost elaborate pe baza a sute de mii de imagini ale tigrilor luate de camere ascunse şi analizate ulterior pe calculatoare, potrivit Rdaor.
Citeşte şi Politica Agricolă comună nu este viabilă pentru viitor, susţine un studiu al unor cercetători nemţi
Astfel, s-a constatat o creştere rapidă a populaţiei de tigri, care se pare că s-a mărit cu aproape 30% de la momentul ultimului studiu realizat în urmă cu patru ani.
În urma noului recensământ al tigrilor, premierul indian, Narendra Modi, a declarat că este posibilă instituirea unui echilibru între dezvoltare şi protecţia mediului.
În India trăiau aproximativ 40.000 de tigri când această ţară şi-a câştigat independenţa, însă numărul lor scăzuse până la un minim istoric în urmă cu 13 de ani, generându-se astfel îngrijorări serioase cu privire la supravieţuirea în sălbăticie a felinelor.