Căldura face noi victime. Mii de midii moarte, având cochiliile deschise şi carnea prăjită, descoperite pe o plajă din California

03 07. 2019, 17:00

În toţi anii săi de cercetare marină, Jackie Sones nu a mai întâlnit un asemenea fenomen: mii de midii moarte, având cochiliile deschise, iar carnea din interior prăjită în totalitate, scrie The Guardian.

Sones a primit veşti asemănătoare de la alţi cercetători, aceştia descriind scene similare şi pe alte plaje de-a lungul coastei americane.

În timp ce mulţi oameni s-au îmbulzit pe plajele oceanului Pacific pentru a se bucura de o zi călduroasă, aşa au făcut şi miile de midii, acestea fiind expuse la temperaturi de peste 37 de grade Celsius, efectiv prăjindu-se în propriile cochilii.

Sones se aşteaptă ca decesul la scară largă să aibă un efect major asupra ecosistemului. „Midiile sunt cunoscute ca o specie fondatoare. Acestea sunt precum copacii pentru o pădure, midiile oferind habitat pentru numeroase animale, iar atunci când habitatul principal este afectat, restul ecosistemului este grav perturbat”, spune Sones.

„Mă aştept ca întreaga regiune să fie afectată, dar avem nevoie de mulţi oameni pentru a documenta întreg teritoriul”, adaugă cercetătorul.

Ani întregi de cercetare asupra oceanelor s-au concentrat pe temperaturile în creştere şi efectele asupra acidificării vieţii marine. Algele şi comunităţile de coral suferă în apele mai calde, stelele de mare se topesc, iar crustaceele se descompun.

Totuşi, există foarte puţine informaţii despre impactul acestor fenomene meteorologice extreme.

Continuarea în Mediafax!