Insula Menorca, cea mai mare rezervaţie de biosferă a Mării Mediterane
UNESCO a stabilit să mărească de şapte ori suprafaţa care cuprinde rezervaţia de biosferă din Insula Menorca. Astfel, potrivit autorităţile din arhipelagul Insulelor Baleare, citate de Rador, această rezervaţie este prima mai mare decât însăşi suprafaţa insulei. Decizia UNESCO, intrată deja în vigoare, include acum şi suprafaţa mării în larg.
Experţii din Menorca salută această iniţiativă, apreciind că sunt şanse pentru oprirea sau încetinirea efectelor încălzirii globale. Diminuarea rezidurilor şi a recipientelor din plastic, precum şi pescuitul responsabil sunt cele mai urgente măsuri care trebuie modificate în consens cu societatea şi companiile responsabile.
În Menorca există o mare varietate de habitate mediteraneene în care trăiesc specii unice de animale şi plante, unele dintre ele aflându-se în pericol de dispariţie.
Cu o suprafaţă de 700 km2, Menorca este cea mai estică insulă dintre Insulele Baleare.