Cimpanzeii au ajuns să trăiască în ghetouri forestiere
Toate cele patru subspecii de primate africane sunt ameninţate cu dispariţia, în timp ce una dintre ele, cimpanzeul verus ( o subspecie a cimpanzeilor din Africa de Vest), a pierdut mai mult de 80% din populaţia sa în trei generaţii, potrivit Rador.
40 de experţi din lumea întreagă s-au întrunit recent în Germania, unde au cerut salvarea acestui animal, care deţine aproape 99% din genele umane.
Specialiştii care studiază de zeci de ani comunităţile de cimpanzei au constatat că grupurile lor de studiu au devenit tot mai izolate.
„Cimpanzeii sunt reduşi să trăiască în ghetouri forestiere”, au afirmat aceşti primatologi, într-un comunicat al Institutului Max Planck, după reuniunea din Germania.
Vânate pentru carnea lor sau ucise de către fermierii care vor să îşi protejeze culturile, aceste primate se confruntă şi cu pierderea habitatului, redus de extinderea oraşelor cu o populaţie tot mai mare, de industriile miniere, de defrişări şi de agricultură.
Un astfel de exemplu este celebrul Parcul Naţional Gombe, din Tanzania, care a „devenit o mică insulă” înconjurată de mari terenuri agricole, potrivit primatologului Anne Pusey, care a lucrat aici timp de 40 de ani. Reducerea masivă a parcului a contribuit la diminuarea a două dintre cele trei comunităţi de cimpanzei din parc, precum şi la dispariţia unei comunităţi din afară, a adăugat aceasta în comunicat.
Specialiştii au subliniat şi că eforturile depuse de cercetători pe teren au ajutat la menţinerea unui număr mai mare de maimuţe, comparativ cu alte zone. Ei au atras însă atenţia că grupurile de cimpanzei mai sănătoase trebuie să beneficieze de „protecţie specială intensă” din partea cercetătorilor şi a autorităţilor locale „înainte de a fi prea târziu”.