Exploratorii au ajuns la fundul Gropii Marianelor doar pentru a afla că deşeurile noastre se găsesc deja acolo

21 05. 2019, 00:05

Submarinul lui Victor Vescovo a ajuns la aproape 11 kilometri faţă de nivelul mării, în unul dintre cele mai izolate locuri de pe planetă, unde Soarele nu luminează, iar presiunea volumului de apă înconjurător te poate zdrobi într-o clipă, notează Science Alert. Pentru a înţelege limitele reuşitei echipei din care a făcut parte Vescov, vă rog să vă imaginaţi că am putea întoarce Muntele Everest cu vârful său spre adâncurile mării. Din vârful muntelui până la punctul în care a ajuns submarinul mai rămân încă 1,5 kilometri de parcurs.

Echipa care a făcut posibilă această realizare, a declarat presei că submarinul trimis pe fundul oceanului a petrecut acolo patru ore. Expediţia spre cel mai adânc punct cunoscut al oceanulelor de pe planetă nu a fost doar pentru a stabili un record. Oamenii de ştiinţă au declarat că cele patru ore au fost folosite pentru a cartografia zona pentru studierea ulterioară, dar şi pentru viitorii exploratori.

De asemenea, această expediţie a condus la identificarea a trei noi specii de animale marine, printre care o nouă specie de crustaceu care are multe similitudini cu creveţii. 

Realizările echipei de exploratori şi oameni de ştiinţă au fost umbrite de către identificarea pe fundul oceanului a deşeurilor produse de oameni. Astfel, deşi un om se afla pentru prima dată în acel punct din adâncurile oceanului, urmele sale ajunseseră acolo de multă vreme. 

„Există cu siguranţă viaţă pe fundul oceanului, nu era un loc mort sub nicio formă… m-am simţit foarte încântat, privilegiat să văd acel loc. De asemenea, m-am simţit foarte liniştit acolo, e un loc tăcut, paşnic”, a declarat Victor Vescovo.

Citeşte şi:

O capcană gigantică va fi amplasată pentru a aduna deşeurile de plastic din ocean

Mister: unde dispar uriaşele „insule” de plastic din ocean?

O insulă izolată conţine cea mai mare cantitate de DEŞEURI plastice din lume

O mare parte dintre deşeurile marine vor fi curăţate cu ajutorul invenţiei unui tânăr de 22 de ani