Home » Natură » Fenomen neobişnuit: nişte cimpanzei au început în mod spontan să folosească unelte pentru a căuta hrană în pământ

Fenomen neobişnuit: nişte cimpanzei au început în mod spontan să folosească unelte pentru a căuta hrană în pământ

Fenomen neobişnuit: nişte cimpanzei au început în mod spontan să folosească unelte pentru a căuta hrană în pământ
Publicat: 19.05.2019
Un studiu recent, publicat în revista PLOS ONE de către o echipă a Universităţii din Oslo a ajuns la concluzia că cimpanzeii şi maimuţele capucin cu barbă sunt capabili să folosească unelete pentru a săpa după hrana aflată în sol

Această descoperire are implicaţii majore, intrând în conflict cu o teorie mai veche care afirma că doar noi şi strămoşii noştri hominizi am putea fi capabili de aşa ceva, conform Phys

Echipa condusă de către Alba Motes-Rodrigo a supravegheat comportamentul unei colonii de cimpanzei de la grădina zoologică Kristiansand din Norvegia. Această colonie era formată din 10 membri, dintre care 8 s-au născut în captivitate şi nu mai folosiseră unelte pentru a excava după hrană. 

În experimentul lor, oamenii de ştiinţă au săpat o serie de gropi, în care au amplasat fructe. În primă instanţă, ei au oferit cimpanzeilor beţe pe care să le folosească pentru a săpa după respectivele fructe. În cea de a doua fază, cercetătorii nu au mai oferit nicun material care ar fi putut să fie folosit pentru a excava. 

În acest punct, echipa a observat că cimpanzeii au ales să folosească unelte, pe care le alegeau din vegetaţia habitatului în care erau ţinuţi, în locul mâinilor.

Deşi rezultatele acestea sunt promiţătoare, oamenii de ştiinţă nu sunt convinşi că acestea pot fi extinse asupra întregii populaţii de cimpanzei de pe glob. Dar, speculează că condiţii asememănătoare, de căutare a hranei în sol, i-au deteminat pe strămoşii noştri să folosească unelte.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase