Home » Natură » Papagalii kakapo, specie pe cale de dispariţie, s-au înmulţit record în această primăvară. Ce a stimulat reproducerea

Papagalii kakapo, specie pe cale de dispariţie, s-au înmulţit record în această primăvară. Ce a stimulat reproducerea

Publicat: 30.04.2019
Populaţia de papagali kakapo, o specie considerată pe cale de dispariţie, a înregistrat un număr record de noi membri în această primăvară după ce 76 de pui au eclozat, potrivit Departamentului pentru Conservare din Noua Zeelandă.
Deşi specialiştii departamentului afirmă că nu toţi puii vor ajunge  la maturitate (estimează că vor ajunge doar 60 de pui), este o veste bună în contextul în care din această specie mai trăiesc în prezent doar 147 de exemplare adulte, potrivit The Guardian.

Păsări nocturne, care nu zboară, şi având o înfăţişare asemănătoare cu bufniţele, aceşti papagali sunt foarte iubiţi în Noua Zeelandă, singurul loc din lume unde se găseşte această specie. Numărul lor a fost decimat masiv de vânătoare, pierderea habitatului (despăduriri în favoarea agriculturii) şi bolile aduse din afara insulelor. În urmă cu sute de ani, acestea erau cele mai comune păsări din Noua Zeelandă.

Deoarece populaţia de papagali kakapo este extrem de mică, fiecare pasăre poartă un nume, precum Ruth, Hoki, Suzanne sau Zephyr. De asemenea, aceştia se află într-un program special de monitotrizare a speciilor, fiecare kakapo are ataşat un transmiţător inteligent, iar cuiburile sunt prevăzute cu sisteme de monitorizare. Rangerii verifică în fiecare seară puii, care sunt crescuţi pe două insule lipsite de prădători, în largul coastei Noii Zeelande, în spaţii protejate unde nu există pericol de contaminare. Specialiştii speră ca populaţia de papagali kakapo să ajungă la 500 de membri şi să populeze din nou oraşele din Noua Zeelandă. 

 

Infertilitatea şi hrana proastă au fost factorii de termen lung care au îngreunat eforturile de reproducere. În acest an, însă, în Noua Zeelandă s-a înregistrat o producţie mare de fructe făcute de copacul Rimu (Dacrydium cupressinum), un conifer care produce alimentele preferate de aceşti papagali. 

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită