Broasca ţestoasă cu carapace moale (denumită ştiinţific Rafetus swinhoei) este cea mai ameninţată specie de broască ţestoasă din întreaga lume, până de curând mai existând doar patru indivizi pe Pământ. Recent, populaţia acestei specii s-a redus la trei membri, după ce ultima femelă a murit la o grădină zoologică din Suzhou, China.
Ţestoasa captivă Rafetus swinhoei, în vârstă de peste 90 de ani, a murit în 13 aprilie, la scurt timp după o încercare de inseminare artificială, potrivit
Fox News. Nu au fost raportate complicaţii în urma procedurii de inseminare (care era a cincea), iar cauza morţii este în continuare investigată.
La grădina zoologică din Suzhou mai există un mascul din această specie, în vârstă de circa 100 de ani. Oamenii de ştiinţă au încercat ani buni să îi determine pe cei doi să se împerecheze, dar fără succes, din cauza problemelor erectile pe care le avea masculul.
Alte două ţestoase cu carapace moale trăiesc în două iazuri diferite din Vietnam, dar sexul lor nu este cunoscut. Ţestoasele gigant Rafetus swinhoei, care puteau cântări chiar şi 163 de kilograme, obişnuiau să îşi ducă existenţa în apele dulci din China şi Vietnam, dar numărul lor s-a redus până aproape de extincţie din cauza vânătorii şi pierderii habitatului.
Potrivit unui
raport din 2018 al Societăţii Zoologice din Londra, 29 de broaşte şi broaşte ţestoase se află în lista celor 100 de reptile aflate pe cale de dispariţie, „în ciuda faptului că reprezintă doar 3,3% din speciile de reptile”.