Frumoase şi maiestuoase. Imagini inedite cu un grup de capre negre din Parcul Natural Bucegi

02 04. 2019, 00:00

Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30, structura grupurilor fiind schimbată în funcţie de anotimp.

Imaginile cu un grup de capre negre în Parcul Natural Bucegi, realizate în timpul unei acţiuni de monitorizare, au fost publicate de Romsilva pe Facebook.

Fauna din parc este permanent monitorizată de specialiştii Romsilva. Parcul Natural Bucegi asigură toate condiţiile de linişte, hrană şi adăpost pentru fauna bogată.

Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de capre negre, structura grupurilor fiind schimbată în funcţie de anotimp.

În iernile cu zăpezi mari, caprele negre se retrag în zonele cu stâncării, de unde cade zăpada, găsind mai uşor muşchi, licheni sau cetină.

Capra Neagră are habitatul în zonele stâncoase montane din Europa. Datorită musculaturii foarte dezvoltate şi a copitelor despicate, capra neagră se poate deplasa cu uşurinţă în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-şi procură hrana şi se refugiază din faţa prădătorilor.

Parcul Natural Bucegi, situat în centrul ţării, unul din cele 22 de parcuri administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafaţă de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare sunt păduri. Pe raza parcului sunt amenajate 52 de trasee turistice pe patru magistrale care străbat întregul parc, marcate cu benzi roşii, galbene şi albastre şi cruce albastră.