Tot ce trebuie să ştii despre elefanţi, cele mai mari animale de uscat

27 04. 2019, 18:00

Mulţi experţi precizează că există două specii de elefanţi: elefantul asiatic (Elephas maximus) şi elefantul african (Loxodonta africana), care trăiesc pe continente separate şi au multe trăsături unice.

MESAJE DE PAŞTE 2019. Felicitări, urări şi sms-uri frumoase de Paşte pentru familie, prieteni, cei dragi, colegi sau cunoştinţe

Există câteva subspecii care aparţin uneia sau alteia dintre cele două specii principale, deşi specialiştii nu au căzut de acord cu privire la numărul de subspecii şi dacă nu se poate ca acestea să fie de fapt specii separate, scrie Live Science.

Diferenţe între elefanţii africani şi elefanţii asiatici

Elefanţii africani trăiesc în Africa subsahariană, în pădurile din Africa Centrală şi de Vest şi în deşertul Sahel din Mali. Elefanţii asiatici trăiesc în Nepal, India şi Asia de Sud-Est, de obicei în păduri tropicale.

Elefant african. Credit: Pixabay

Elefanţii africani sunt mai mari. Au o înălţime de 2,5-4 metri la umeri şi cântăresc între 2.268 şi 6.350 kilograme. Elefanţii asiatici sunt doar puţin mai mici, având o înălţime de 2-3 metri la umeri şi cântărind între 2041 şi 4.900 kilograme. În sălbăticie, elefanţii africani pot trăi până la 70 de ani, iar cei asiatici până la 60 de ani.

De asemenea, mai există diferenţe fizice între cele două specii. Urechile elefantului african sunt mai mari şi seamănă cu forma continentului african, în timp ce elefanţii asiatici au urechi mai mici şi mai rotunde.

Elefanţii africani au colţi mari şi două „degete” la trompe, care îi ajută să prindă obiecte. Elefanţi asiatici au un singur „deget”. În mod normal, elefanţii asiatici masculi vor avea colţi mari, în timp ce femelele şi alţi masculi au colţi mult mai mici.

Elefanţi asiatici. Credit: Pixabay

Aceşti colţi sunt dinţi care au evoluat să ajute elefantul la săpat, ridicat, adunat hrană şi apărare în timp ce de asemenea protejează trompa. În aceeaşi manieră în care oamenii sunt dreptaci sau stângaci, elefanţii pot fi la fel, dar în ceea ce priveşte colţii. Colţul dominant este uşor de identificat, pentru că va fi mai deteriorat decât celălalt.

Ambele specii consumă toate tipurile de vegetaţie, inclusiv o varietate de iarbă, fructe, frunze, scoarţă şi rădăcini. Îşi petrec 16 ore din zi mâncând, consumând 75-150 de kilograme pe zi.

Viaţa elefanţilor

Grupurile de elefanţi (sau turme) au o structură matriarhală cu cea mai bătrână femelă la conducere. Acestea sunt compuse în principal din membrii femelă şi masculi tineri. O turmă are 6-20 de elefanţi, depinde de sursa de hrană. Atunci când familia devine prea mare, turmele se separă în grupuri mai mici care rămân în aceeaşi regiune.

Femela care conduce grupul se bazează pe experienţă şi memorie pentru a merge la cele mai bune surse de hrană, apă şi locuri sigure. Aceasta este responsabilă şi pentru învăţatul membrilor mai tineri ai familiei sale despre cum să socializeze cu alţi elefanţi.

Elefanţii sunt foarte sociali şi pot comunica unul cu altul şi pot identifica alţi elefanţi de la distanţe de până la 3 kilometri cu ajutorul sunetelor de frecvenţă prea joasă pentru a fi auzite de oameni.

Aceştia sunt manieraţi atunci când întâlnesc membri din grupul lor sau din altul. Spre exemplu, îşi folosesc trompa pentru a saluta, ori prin ţinerea sus a acesteia sau prin atingerea gurii altui elefant cu vârful trompetei. 

De asemenea, elefanţii sunt atenţi la sănătatea membrilor, protejându-i pe cei slabi şi bolnavi. Sunt considerate animale foarte inteligente şi empatice.

Următoarea generaţie

Elefanţii devin maturi sexual la 8-13 ani. Elefanţii masculi vor părăsi turma, în condiţiile în care sunt capabili să-şi găsească hrană şi să se protejeze. Masculii adulţi trăiesc singuri sau în grupuri mici de burlaci.

Femelele vor avea pui în adolescenţă, iar masculii nu vor fi tată pentru un pui până când nu vor avea 30 de ani, atunci când sunt suficient de mari şi puternici să concureze cu alţi masculi.

De obicei, este născut un singur pui după o sarcină care durează 22 de luni. Un nou-născut cântăreşte 70-160 de kilograme şi are o înălţime de circa un metru. 

Clasificare / Taxonomie

Toţi elefanţii sunt mamifere ce aparţin familiei Elephantidae. Există două subspecii ale elefantului african: elefantul de savană (Loxodonta africana) şi elefantul de pădure (Loxodonta cyclotis). Totuşi elefanţii de pădure pot fi de fapt o specie diferită şi nu o subspecie.

Există trei subspecii ale elefantului asiatic: elefantul indian (Elephas maximus indicus), elefantul de Sri Lanka (Elephas maximus maximus) şi elefantul de Sumatra (Elephas maximus sumatranus). O altă subspecie posibilă este Elephas maximus borneensis. WWF a determinat că dovezile genetice sugerează că aceştia sunt diferiţi de elefanţii asiatici.

Conservarea

IUCN (International Union for Conservation of Nature and Natural Resources) a clasificat elefanţii africani ca fiind ameninţaţi. Nu se ştie câţi dintre aceştia au rămas, dar experţii cred că populaţia este în descreştere.

Elefantul african este considerat vulnerabil, dar populaţia creşte. Conform African Wildlife Foundation, există aproximativ 415.000 de elefanţi africani.

Ameninţările cu care se confuntă ambele specii includ braconajul şi pierderea habitatului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Când animalele sălbatice se răzbună: Un vânător a fost strivit de către un elefant împuşcat

Elefanţii africani renunţă la fildeşi din cauza braconierilor

Descoperire surprinzătoare parcă desprinsă din desenele animate: cel mai mare mamifer al Africii este îngrozit de o mică insectă

87 de elefanţi au fost ucişi într-unul dintre cele mai grave cazuri de braconaj din Africa – VIDEO