Home » Natură » Locul din lume unde iarna va dispărea până în 2050

Locul din lume unde iarna va dispărea până în 2050

Locul din lume unde iarna va dispărea până în 2050
Publicat: 17.03.2019
O echipă de cercetători a creat un instrument prin care a arătat australienilor ce climă vor avea oraşele în anul 2050. Descoperirea majoră a fost că iarna va dispărea complet.

„În 30 de ani, iarna pe care o cunoaştem nu va mai exista”, a precizat cercetătorul Geoff Hinchliffe, scoţând la iveală că schimbările climatice vor afecta sever viaţa de pe planetă.

Echipa, formată din membrii School of Art and Design din cadrul Australian National University (ANU) şi Climate Change Institute din cadrul aceleiaşi universităţi, s-a bazat pe date de la Bureau of Meteorology and Scientific Information for Land Owners, scrie Futurism.

În timp ce creau instrumentul, echipa a observat că proiecţiile nu urmau tiparul celor patru anotimpuri. „Ne-am uitat la temperaturile medii din istorie ale fiecărui anotimp şi le-am comparat cu datele proiectate, iar ce am găsit peste tot este că nu există o perioadă de iarnă”, a adăugat Hinchliffe.

În loc de iarnă, cercetătorii cred că australienii vor avea primăvară, toamnă şi un nou anotimp mai lung numit „noua vară”. În timpul noului sezon, temperaturile vor depăşi constant 40 de grade Celsius.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

”Cei mai importanţi ani din istorie”. Omenirea nu mai are mult timp pentru reducerea efectelor schimbărilor climatice. Ce se întâmplă cu România

Schimbările climatice pot degrada fertilitatea bărbaţilor

Datele NASA scot la iveală un lucru îngrijorător: vom avea numai veri fierbinţi şi extrem de fierbinţi

Coralii sunt mai rezistenţi la schimbarea climatică decât s-a crezut anterior. ”Acest studiu va surprinde multă lume”

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase