Home » Natură » Motivul pentru care mistreţii de pe un fond de vânătoare din Constanţa vor fi ucişi

Motivul pentru care mistreţii de pe un fond de vânătoare din Constanţa vor fi ucişi

Motivul pentru care mistreţii de pe un fond de vânătoare din Constanţa vor fi ucişi
Publicat: 06.02.2019
Toţi mistreţii de pe un fond de vânătoare din judeţul Constanţa vor fi ucişi după ce, la patru mistreţi morţi, găsiţi în zonă, a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane (PPA), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Constanţa, în cursul zilei de marţi a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost confirmată existenţa virusului PPA la patru mistreţi morţi, găsiţi în zona fondului de vânătoare nr. 8 Decebal.

„A fost votat un plan de măsuri ce are aplicabilitate imediată în zona afectată, pe o arie cu rază de 13 kilometri: opt kilometri fiind zona infectată, iar o rază de cinci kilometri fiind zona tampon. Planul cuprinde dispoziţii ce prevăd, între altele, prinderea integrală a mistreţilor din zonă, prin metode de vânătoare, cu personal silvic, vânători autorizaţi şi personal abilitat”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Constanţa.

În plus, s-a mai dispus interzicerea circulaţiei cu animalele domestice în zona respectivă, dar şi ţinerea porcilor din exploataţii sau gospodarii în adăposturile lor sau locuri unde pot fi izolaţi de porcii mistreţi.

„Măsurile de control al bolii sunt puse în aplicare cel mai repede la 12 luni de la constatarea ultimului caz de pestă porcină africană la porcii sălbatici în zona infectată determinată şi rămân în vigoare pentru cel puţin încă 12 luni”, au mai precizat sursele citate.

În urma sacrificărilor de animale, la nivelul întregului judeţ au fost plătite până în prezent despăgubiri pentru cele 849 de exploataţii afectate, în valoare de 3.951.600 de lei.

Până în prezent, în judeţul Constanţa au fost confirmate 91 de focare de Pestă Porcină Africană în gospodăriile populaţiei, precum şi cinci cazuri la mistreţi.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30