Valurile devin tot mai mari şi mai puternice din cauza schimbărilor climatice
„Încălzirea zonei superioare a oceanelor, consecinţă a încălzirii globale, produce apariţia valurilor mult mai mari”, scriu cercetătorii în cadrul studiului. „Acest lucru arată că forţa valurilor poate fi un indicator important al schimbărilor climatice”, mai scrie în studiu.
Conform Fox News, studiul arată că forţa valurilor a crescut cu 0,14% în fiecare an din 1948 până în prezent. De asemenea, mai arată că pot exista „consecinţe pe termen lung” privind temperaturile de la suprafaţa mărilor şi oceanelor, în zonele tropicale ale Atlanticului.
În cadrul unei declaraţii, Inigo Losada susţine că forţa valurilor este un bun indicator al încălzirii globale. „Studiul arată că forţa valurilor la nivel global poate fi un indicator valoros al încălzării globale, similar cu nivelul de dioxid de carbon, creşterii nivelului apelor sau temperaturile atmosferice de la suprafaţă”, a afirmat Losada.
Creşterea de 0,41% reprezintă o medie, însă în unele părţi ale lumii valurile sunt semnificativ mai puternice, inclusiv în Oceanul Antarctic. „Rezultatele noastre arată o creştere de 2%, anuală în multe zone din Oceanul Antarctic”, au notat specialiştii în studiu.
Înţelegerea impactului valurilor oceanelor este importantă deoarece determină modul în care oamenii modifică infrastructura şi modul în care realizează structuri pentru apărarea ţărmurilor.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Fotografia anului: pescarusul care sfideaza valurile
Natura turbata: un teribilist se lupta cu valurile uriase
Explicaţia extrem de simplă ce stă la baza MISTERULUI din Triunghiul Bermudelor