O sondă de foraj destinată iniţial pentru Marte poate scoate la iveală misterele continentului Antarctica
Sonda orginală, destinată pentru Marte, a fost testată în 2016 în Antarctica, continent care este folosit deseori ca model pentru mediile de pe alte planete. Instalaţia a fost proiectată pentru forarea în condiţiile de gravitaţie scăzută de pe Marte, ceea ce face dificilă aplicarea unei forţe suficiente pentru a străpunge roca dură. Vibraţiile ultrasonice activează sonda, creând o mişcare oscilatorie de înainte şi înapoi care acţionează ca un ciocan pneumatic. De asemenea, pentru că a fost proiectată să lucreze fără echipaj uman, sonda este autonomă, scrie Science News.
Alături de această calitate şi de faptul că are dimensiuni reduse, savanţii o pot folosi pentru forarea rocii de la baza calotei glaciare. Cercetătorii din Antarctica au sisteme portabile de forare pentru gheaţa relativ moale, dar săparea stâncii de dedesubt reprezintă o problemă logistică pentru cei care lucrează pe continentul de la Polul Sud.
În 2016, savanţii de la University of Glasgow au călătorit spre Antarctica pentru a testa sonda, iar anul acesta, echipa testează o versiune modificată de sondă, sperând că vor obţine mostre de rocă ale Antarcticii. Acum, din cauza gravitaţiei mai mari a Pământului, echipa a creat un nou model de sapă de forare „rotativ-percutantă”: aceasta se deplasează în jurul unui plan circular înclinat, lovind roca la fiecare rotaţie.
Credit: Patrick Harkness
Acest nou model urmează să fie testat. Echipa de la BAS a terminat forarea gheţii pe 10 ianuarie şi va examina compoziţia chimică a acesteia, inclusiv gazele prinse în gheaţă, pentru a afla mai multe despre istoria climatică a regiunii. Între timp, echipa de la Glasgow se pregăteşte să trimită forajul într-una dintre aceste găuri făcute de BAS.
Cercetătorii scoţieni speră să obţină eşantioane de rocă şi să măsoare nivelul de izotopi radioactivi precum beriliu-10. Această formă a elementului, obţinută din reacţia radiaţiilor cosmice cu atomii de azot şi oxigen, se descompune cu o rată stabilă. Astfel, măsurarea cantităţii de izotop din rocă poate scoate acum la iveală perioada în care roca nu avea gheaţă deasupra şi era expusă la atmosferă, oferind indicii ale trecutului climatic al continentului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
În Antarctica au fost descoperite singurele fiinţe capabile să supravieţuiască în spaţiu!
Antarctica este zguduită de cutremure pe care specialiştii nu au reuşit să le detecteze anterior
O zonă cu temperaturi ridicate a fost descoperită sub estul Antarcticii
Continentul Antarctica se înalţă, iar motivul este îngrijorător