Alimentele organice ar putea fi mai dăunătoare pentru mediu
Cercetătorii au dezvoltat o nouă metodă pentru analizarea impactului asupra climei din perspectiva utilizării terenurilor. Conform Science Daily, specialiştii au comparat, astfel, producţia de fructe şi legume organice cu cele convenţionale. Rezultatele arată că hrana organică poate duce la o cantitate mai mare de emisii.
„Studiul nostru arată că mazărea organică, crescută în Suedia, are un impact cu 50% mai mare asupra mediului decât mazărea cultivată normal. În cazul altor alimente, diferenţele sunt mult mai mari, de exemplu cultivarea de grâu organic prezintă o diferenţă de 70%”, a declarat Stefan Wirsenius, profesor din Universitatea de Tehnologie Chalmers.
Motivul pentru care hrana organică afectează mai mult mediul este reflectat de faptul că sunt necesare mai multe hectare pentru cultivare, în primul rând deoarece nu sunt utilizaţi fertilizanţi.
„Cu cât este utilizat mai mult teren, cu atât sunt eliminate mai multe emisii de carbon din cauza despăduririlor. Producţia de alimente la nivel global este guvernată de comerţul internaţional, aşadar modul în care sunt realizate culturile din Suedia, de exemplu, afectează şi tropicele. Dacă folosim mai mult teren pentru aceeaşi cantitate de hrană, contribuim direct la despăduriri mai masive ce au loc în alte zone ale lumii”, a declarat Wirsenius.
Chiar şi carnea sau lactatele organice sunt mai dăunătoare pentru mediu, susţine Wirsenius. „Deoarece carnea organică şi produsele din lapte necesită hrană organică pentru animale, va fi necesar, de asemenea, mai mult teren,” a declarat specialistul.
Specialiştii au utilizat o nouă unitate de măsurare denumită „Oportunitatea Costurilor Carbonului” pentru evaluarea efectelor utilizării unor terenuri mai mari. Unitatea de măsură ia în considerare cantitatea de carbon stocată în păduri şi pe cea eliberată ca dioxid de carbon în urma defrişărilor. Studiul este printre primele din lume ce au utilizat aceast tip de măsurătoare. .
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Există o DIFERENŢĂ între produsele organice şi cele clasice, dar nu cea BUNĂ
Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a fost dezlegat