Descoperire fascinantă despre ”Littlefoot”, specimenul conservat aproape în întregime
Littlefoot este probabil o specie până acum necunoscută. În cele patru studii publicate recent în bioRxiv, dar nu într-o revistă verificată de alţi cercetători, savanţii au cercetat anatomia lui Littlefoot. Descoperirile lor scot la iveală că, cel mai probabil, acesta era biped, iar individul analizat avea o rană la braţul stâng, probabil din primii ani ai vieţii, scrie Live Science.
Excavarea încununată cu succes a lui Littlefoot a fost „aproape un miracol”, aşa cum a spus Robin Crompton de la University of Liverpool pentru Nature; întrucât oasele erau mai moi decât roca înconjurătoare din peşterile Sterkfontein, aflată la circa 40 de kilometri nord-vest de Johannesburg.
„Imediat după căderea în peşteră, aceasta a stat cu pelvisul într-o baltă. Înainte de solidificarea zonei din peşteră, oasele sale au devenit decalcifiate şi extrem de fragile şi chiar în unele cazuri, precum cazul omoplaţilor, oasele au devenit subţiri ca hârtia”, a precizat Crompton pentru Live Science.
Cercetătorii au descoperit rămăşiţele lui Littlefoot în 1994, când Ronald Clarke, paleoantropolog la University of Witwatersrand din Johannesburg, a găsit unele oase mici într-o colecţie de fosile recuperate din peşterile Sterkfontein. Înainte, se credea că fosilele extrase sunt de maimuţă, dar o analiză a scos la iveală că era vorba de cu totul altceva. Savanţii l-au poreclit Littlefoot pentru că, desigur, oasele picioarelor sunt mici.
Clarke a precizat că Littlefoot era un membru al genului Australopithecus, la fel ca faimoasa Lucy (Australopithecus afarensis) care trăia acum circa 3,2 milioane de ani. La fel cum spune şi numele, Australopithecus, (primată din sud), acesta este un hominin. Grupul homininilor include şi oamenii, strămoşii noştri şi verii actuali precum cimpanzeii şi gorilele. În esenţă, hominii sunt primate bipede care au creier mare.
Noul specimen este peste 90% complet, ceea ce depăşeşte cu mult cazul lui Lucy, a cărui schelet este doar 40% complet.
Littlefoot avea circa 130 de centimetri înălţime şi era o femeie adult. Membrele superioare erau mai scurte decât cele inferioare, având o proporţie similară cu cea a oamenilor moderni.
Având în vedere că Littlefoot este o specie nou-descoperită, cercetătorii au denumit-o Australopithecus prometheus.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Evoluţia umană a fost mult mai complicată decât se credea. Strămoşul până acum necunoscut al omului
O specie primitivă a omului a dispărut din cauza ”lenei”
Omul nu se trage din maimuţă! O nouă descoperire infirmă teoriile acceptate despre evoluţia umană
Darwin nu a afirmat că omul se trage din maimuţă. Cine ar fi strămoşul oamenilor?