Centipedele şi milipedele: multe picioare, dar care sunt diferenţele dintre ele? – FOTO
Savanţii estimează că există circa 8.000 de specii de centipede şi aproximativ 80.000 de specii de milipede. „Avem o diversitate bogată” în aceste grupuri, precizează Derek Hennen, student doctorand la Virginia Tech University, specializat pe aceste organisme. Diversitatea acestora poate nu este evidentă pentru necunoscători, pentru multe specii de aceste artropode se găsesc doar în anumite zone, scrie Live Science.
Diferenţe notabile
Comportamentul este unul dintre cele mai uşoare moduri de a le diferenţia, iar un factor principal în acest sens este reacţia la pericol. „Dacă aleargă repede, este o centipedă. Dacă se încovoaie şi rămâne nemişcată, este o milipedă”, a precizat Hennen.
Acest comportament indică stilul de viaţă general al centipedelor şi milipedelor. Multe centipede sunt prădători tenace care de obicei consumă artropode mai mici. Milipedele, pe cealaltă parte, mănâncă materie vegetală în descompunere. Acestea din urmă nu fug de prădători, ci se apără cu ajutorul secreţiilor otrăvitoare.
De asemenea, poziţia picioarelor ajută la identificare. Picioarele centipedelor se îndepărtează de la corp (prima imagine), în timp ce la milipede picioarele sunt mai apropiate, având un aspect general „mai restrâns” (a doua imagine).
Credit: 123RF
Credit: 123RF
Mai există şi alte trăsături care separă cele două grupuri de nevertebrate, dar acestea sunt dificil de observat fără o inspecţie mai atentă.
Milipedele aparţin Clasei Diplopoda, care în latină înseamnă „picior dublu”. Numele se referă la cele două perechi de picioare pe care le au milipedele pe fiecare segment al corpului. În comparaţie, centipedele au doar o pereche de picioare pe fiecare segment.
Centipedele aparţin Clasei Chilopoda, care înseamnă „picior labial”. Numele se referă la picioarele modificate pe prima secţiune a corpului, care au în vârf cleşti veninoşi numiţi forcipule.
Habitatul
Atât centipedele, cât şi milipedele se găsesc pe fiecare continent, excepţie fiind Antarctica. Trăiesc exclusiv pe uscat, deşi se cunoaşte o specie de centipedă gigantică ce poate înota.
Centipedele se găsesc în mai multe habitate terestre, precum peşteri, dar apar de cele mai multe ori în medii extrem de uscate.
Milipedă. Credit: 123RF
Milipedele preferă zonele umede şi bogate în vegetaţie, dar există şi câteva specii în zone mai aride. Spre deosebire de verii lor, milipedelor le lipseşte un strat gros pe exoschelet care le-ar permite să reţină apa.
Dimensiunea
Ambele tipuri de artropode vin în varii dimensiuni. Cele mai mici centipede nu au o lungime mai mare de un centimetru, iar cele mai lungi pot fi şi de 30 de centimetri. Cele mai mari centipede pot consuma chiar şi mamifere mici, broaşte şi chiar păsări.
Milipedele adulte pot avea de la 0,32 de centimetri la 27 de centimetri lungime. Unele milipede eclozează cu toate picioarele deodată. Altele adaugă segmente la coada corpului în timpul vieţii, oprindu-se la un anumit număr, iar unele continuă adăugarea toată viaţa. O specie din California, numită Illacme plenipes, are doar 1-3 centimetri, dar poate avea până la 750 de picioare, fiind creatura cu cele mai multe picioare din lume.
Sunt periculoase?
Deşi muşcăturile centipedelor nu sunt cunoscute ca a fi letale, oamenii trebuie totuşi să evite creaturile. Cele mai mari pot fi capabile să penetreze pielea umană. Deşi veninul centipedelor este cercetat pentru utilizarea sa în analgezice, o muşcătură ar rezulta în durere comparabilă cu o înţepătură de viespe.
Centipedă. Credit: 123RF
Milipedele nu muşcă sau înţeapă şi pot fi atinse şi luate în mână, dar apoi zona atinsă trebuie spălată. Defensivele sale chimice pot include otrăvuri precum cianura, dar acestea se găsesc de obicei în cantităţi prea mici pentru om. Dar nu toate secreţiile milipedelor sunt neplăcute. Membrii unui grup numite „milipede-cireaşă” eliberează un compus chimic numit benzaldehidă, care miroase precum cireşele.
Unele miriapode sunt maronii pentru a se campufla cu pământul. Altele au culori vii sau tipare contrastante care au funcţia de avertizare a potenţialilor prădători că sunt neplăcute sau periculoase pentru mâncat. Unele sunt chiar bioluminiscente, producând propria lumină.
Dar de ce aceste creaturi au atât de multe picioare? „De ce nu? Aceste creaturi au supravieţuit pentru circa 400 de milioane de ani. Au găsit o nişă în care aceste picioare le ajută”, a conchis Hennen.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
10 animale despre care nu stiai ca sunt veninoase
Una dintre cele mai ciudate creaturi ale naturii: are 414 picioare şi 4 penisuri
Luptă pe viaţă şi pe moarte între o viperă cu corn şi un miriapod uriaş. Cine a câştigat (FOTO)