Cacaduul lui Goffind (Cacatua goffiniana) este o specie de papagal cu capacităţi cognitive impresionante, putând să inventeze şi să manipuleze unelte, chiar dacă acestea nu se găsesc în mediul lor natural. Autorii studiului de faţă au investigat două probleme: papagalii ajustează proprietăţile uneltei pentru a economisi energie şi dacă este aşa, cât de precis pot ajusta dimensiunile pentru sarcină? Savanţii au oferit celor şase papagali din studiu bucăţi de carton. Papagalii le-au rupt în panglici pentru a fi folosite în aparatul de testare: o platformă care conţinea hrană la varii distanţe (4-16 cm) în spatele unei mici deschideri care a variat în grosime (1-2 cm), scrie Science Daily.
Cercetătorii au găsit că papagalii sunt capabili să ajusteze lungimea panglicilor pentru pentru a lua în considerare variaţia distanţei, făcând unelte mai scurte atunci când hrana era mai aproape decât atunci când era mai îndepărtată. În fiecare caz, dacă prima unealtă era mai scurtă, a doua ar fi fost semnificativ mai lungă. În medie, toate cele şase păsări au realizat unelte mai lungi decât era necesar pentru a atinge hrana în toate condiţiile, probabil ca o strategie de evitare a riscului.
Totuşi, doar o singură pasăre a putut face o unealtă suficient de subţire pentru a ajunge la hrană atunci când deschiderea era cea mai îngustă. Autorii au precizat că tehnica de rupere a păsărilor limitează subţierea fâşiei de carton.
„Felul în care au introdus şi au eliminat piesele în funcţie de lungime sugerează că papagalii îşi pot ajusta gândirea într-o direcţie corectă, dar cu limite în acurateţe”, a precizat Alice Auersperg, autoare principală a studiului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Un papagal popular ”vorbeşte” ca noi, dar braconierii îl pot reduce la tăcere
De ce pot vorbi papagalii? – VIDEO
Secretul inteligenţei papagalilor a fost în sfârşit scos la iveală