Top 10 cele mai bizare specii de rechini

Rechinii au diferite forme şi mărimi, în prezent fiind existente 440 de specii, iar numărul este în creştere. List Verse prezintă 10 specii ciudate de rechini.

Rechinul-zebră

• Chihlimbarul a fost descoperit, în premieră, în Antarctica
• Un studiu confirmă că plantele „țipă” cu adevărat, dar de ce nu le putem auzi?

Specia de rechin este întâlnită în vestul Pacificului şi Oceanul Indian, fiind confundată deseori cu rechinul-leopard din cauza petelor similare de pe pielea sa. Cu un corp flexibil, rechin-zebră este adaptat vânatului în zone în care alţi prădători au acces cu dificultate. Acest tip de rechini preferă apele tropicale şi zonele cu recifi. De obicei se hrănesc cu arici de mare, crabi, peşti de dimensiuni mici, melci de mare şi alte nevertebrate ce preferă să se ascundă în peşteri şi mici crevase.

Sursa-captură Youtube

Atunci când nu găsesc un partener potrivit, rechinii-zebră se reproduc prin intermediul partenogenezei. Momentan cercetătorii nu cunosc motivul pentru care unii rechini, şerpi şi alte creaturi ce necesită un mascul pentru reproducere ajung să fie însărcinaţi spontan. Un rechin-zebră din 2017, numit Leonie, a depus icre din care au ieşit trei pui chiar dacă femela nu s-a aflat în preajma unui mascul pentru mai bine de trei ani.

Din cauza consumului cărnii acestui rechin, el se află pe lista animalelor în pericol de dispariţie. Rechinii-zebră sunt vânduţi proaspeţi sau uscaţi cu sare în pieţele din Malaezia, Indonezia şi FIlipine.

Megachasma pelagios

În prezent există aproximativ 60 de înregistrări cu rechinul din momentul descoperirii speciei aproape de ţărmul din Hawaii, în 1976. Aspectul rechinului este atât de bizar, încât pentru clasificarea lui a fost necesară crearea unui nou gen şi a unei familii noi. Din acel moment rechinul megamouth a rămas singurul membru al genului Megachasma. Este unul dintre cei mai mici şi cei mai primitivi dintre cele trei specii de rechini ce se hrănesc cu plancton.

Sursa-captură Youtube

Rechinii megamouth sunt consideraţi „migranţi verticali” deoarece schimbă  frecvent adâncimea în funcţie de ciclul zi-noapte. Mare parte din zi şi-o petrec în adâncuri la aproximativ 120-160 de metri şi noaptea ajung la o adâncime de 12-25 de metri faţă de suprafaţă.

Din cauza observaţiilor rare asupra speciei, momentan nu se cunoaşte distribuţia populaţiei sau numărul lor. Acesta a fost observat în zone din oceanele Pacific, Indian şi Atlantic. Rechinul nu este unul dintre cei mai iscusiţi prădători, însă buzele sale bioluminescente îl ajută să atragă cu uşurinţă prada.

Rechinul cu corn

Rechinul cu corn şi-a primit denumirea de la mica protuberanţă pe care o are deasupra ochilor şi a celor de pe zona dorsală a aripioarelor. De asemenea pot fi deosebiţi şi prin intermediul botului turtit şi a culorii gri închis sau maroniu deschis acoperit de pete negre. Rechinul cu corn trăieşte în zonele subtropicale ale estului Pacificului, mai ales în apropiere de ţărmurile din California, Mexic şi Golful din California.

Sursa-captură Youtube

Datorită dimensiunilor sale reduse, faptului că se mişcă lent şi că vânează în mare parte noaptea, rechinul nu reprezintă un pericol pentru oameni. Populaţia de rechini cu corn nu este momentan considerată ca fiind în pericol de dispariţie.

Rechinul Wobbegong

Rechinul Wobbegong cu pete reprezintă una dintre cele 12 specii de rechini-covor din familia Orectolobidae. Denumirea rechinului este o referinţă la corpul său aplatizat ce se poate adapta rapid camuflajului cu podeaua marină. Specialiştii au observat că Wobbegong are 6-10 lobi dermali pe ficare parte a capului pe care îi utilizează pentru a se deplasa.

Rechinul se găseşte în zone cu roci acoperite de alge, recifuri de corali. Deseori poate fi observat la dâncimi reduse. Mare parte din zi şi-o petrec imobili, fiind mai activi pe timpul nopţii, când se hrănesc cu crabi, peşti de recif, homari şi caracatiţe. Rechinul este capturat deseori pentru ca pielea sa să fie utilizată în cadrul fabricării elementelor vestimentare, în timp ce carnea rechinului este considerată o delicatesă în unele zone ale lumii.

Rechinul Pyjama

Rechinii din această specie pot fi observaţi cu uşurinţă datorită dungilor de pe pielea lor. Animalul are dimensiuni relativ mici la naştere, având 14-15 centmetri, iar la maturitate ajunge la 50-70 de centimetri. Fiind o specie nocturnă, rechinul pyjama tinde să fie lent pe timpul zilei. Rechinul se hrăneşte în mare parte cu peşti mici şi crustacee.

Sursa-captură Youtube

Datorită dimensiunilor sale reduse şi a modului în care se hrănesc, rechinii pyjama nu sunt consideraţi un pericol pentru oameni. În general, atunci când sunt prinşi accidental în plasele de pescuit sunt apoi eliberaţi, singurul pericol pentru aceste animale fiind rechinii de dimensiuni mai mari.

Porcul de mare

Porcul de mare este o specie de rechin ce este denumit după solzii săi asemănători cu dinţii şi cele două aripi dorsale. Acest rechin se mişcă rareori, el fiind observat în mare parte în apropierea podelei marine, la adâncimi de 60-600 de metri. Porcul de mare utilizează un mecanism de aspiraţie pentru a se hrăni cu moluşte, crustacee şi viermi. Uneori se hrăneşte şi cu învelişul icrelor altor specii de rechini. Se găseşte în general în estul Oceanului Atlantic, în apropierea ţărmului vestic din Africa, Europa şi Marea Mediteraneană.

Rechinul Goblin

Rechinii Goblin sunt rareori observaţi de oameni deoarece trăiesc la adâncimi de 1.300 de metri, însă unele specii au fost detectate şi la adâncimi de 40-60 de metri. Mare parte din rechinii Goblin au fost observaţi în apropiere de ţărmul Japoniei, însă cercetătorii susţin că specia este distribuită la nivel global, cele mai mari populaţii fiind în Japonia, Noua Zeelandă, Australia, Franţa, Portugalia, Africa de Sud, Suriname şi SUA.

Sursa-captură Youtube

Botul alungit şi turtit şi colţii extrem de ascuţiţi sunt printre trăsăturile specifice speciei de rechin Gobin. Botul său deţine mici receptori electrosensibili ce captează câmpurile electrice. Rechinii Goblin au pielea translucentă ce le oferă o culoare gri-rozalie. Una dintre cele mai remarcabile caracteristici ale rechinului este gura sa ce se deschide la 111 grade.

Rechinul gulerat

Rechinul gulerat este una dintre cele mai primitive specii existente în prezent. Rechinul a fost denumit după cele şase perechi de branhii ce se află sub gâtul său şi formează un fel de guler. Cea mai ciudată caracteristică a rechinului este reprezentată de fălcile sale ce conţin 300 de mici dinţi alungiţi ce sunt dispuşi pe 25 de rânduri.

Deşi se găseşte rareori în apropierea suprafeţei apelor, uneori acesta este întâlnit şi la adâncimi de 40-200 de metri, unde se hrănesc cu calamari şi o varietate de peşti, inclusiv alţi rechini. Specia a fost regăsită în zone precum Scoţia, Irlanda, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, California, Chile, Namkibia şi Norvegia. Din cauza perioadei prelungite de gestaţie şi a reproducerii rare, rechinul cu guler ar putea fi în pericol de dispariţie.

Rechinul-trabuc

În ciuda faptului că rareori ajunge la o dimensiune mai mare de 50 de centimetri, rechinul ce are forma unui trabuc este considerat unul dintre cei mai periculoşi prădători de pe Pământ. Spre deosebire de alţi prădători, rechinii-trabuc nu îşi ucid prada, acesta foloseşte viteza altor peşti pentru a smulge o bucată din pradă de dimensiunile unei mingii de golf.

Sursa-captură Youtube

Stilul în care se hrăneşte îi permite rechinului-trabuc să atace şi animale mai mari decât el, inclusiv foci, balene şi alţi rechini. Datorită aspectului diferit al muşcăturii speciei de rechin, cercetătorii au putut observa regimul alimentar al animalului. Aceste urme au fost observate şi pe submarine nucleare sau chiar pe sonare subacvatice. De obicei rechinul-trabuc îşi petrece timpul ziua la adâncimi de 1.000 de metri şi migrează către suprafaţa apei, noaptea, pentru a vâna. Specia se găseşte în zone precum Angola, Africa de Sud, Noua Guinee, Noua Zeelandă, Japonia, Hawaii, Australia şi Bahamas.

Rechinul de Groenlanda

Rechinul de Groenlanda este printre cei mai mari rechini din lume ce ajunge la 6,5 metri lungime şi la o greutate de 900 de kilograme. Deşi specia de Groenlanda este rareori capturată şi gătită de inuiţi, pielea rechinului este extrem de toxică pentru majoritatea animalelor. Majoritatea rechinilor de Groenlanda sunt orbi din cauza unui vierme parazit ce îi atacă ochii. Specia trăieşte în adâncurile apelor îngheţate din Groenlanda, Norvegia, Canada, Islanda şi Irlanda. 

Deşi nu pot vedea, ei folosesc mirosul pentru a găsi hrană. Carcasele de narval şi delfin alb sunt printre tipurile de hrană preferate ale rechinului. Uneori a fost observat canibalismul în cazul acestor rechini. Speranţa lor de viaţă este una dintre cele mai importante caracteristici. Analizele arată că rechinul de Groenlanda este una dintre cele mai longevive vertebrate . Speranţa de viaţă estimată este de 392 de ani, minimul fiind de 120 de ani în timp ce maximul este de 512 ani.

Vă recomandăm să cittiţi şi următoarele articole:

A fost identificată prima specie de rechin omnivor

Top 5 mituri despre rechini, false. Care este cea mai mare ameninţare a rechinilor

10 lucruri pe care nu le ştiai despre rechini

Megalodon, rechin preistoric, disparut acum 1.5 milioane de ani