Descoperire surprinzătoare: oceanele Terrei au absorbit mult mai multă căldură decât se credea anterior
Cercetătorii au relatat în noul număr al jurnalului Nature că oceanele lumii au absorbit mai mult de 13 zetajouli – un joul, unitatea standard a energiei, urmată de 21 de zerouri – de energie în fiecare an între 1991 şi 2016. Studiul a fost finanţat de National Oceanic and Atmospheric Administration şi de Princeton Environmental Institute, scrie Phys.
Laure Resplandy, autoarea principală a studiului, a precizat că ea împreună cu colegii săi au ajuns la o valoare de 60% mai mare decât estimarea din studiul Fifth Assessment Report din 2014 asupra schimbării climatice, proiect al IPCC (United Nations Intergovernmental Panel on Climate Change).
Savanţii ştiu că oceanele absorb circa 90% din toată energia în exces, astfel că o cunoaştere a cantităţii exacte de energie face posibilă estimarea încălzirii de suprafaţă la care ne putem aştepta, conform precizărilor lui Ralph Keeling, coautor al studiului de la Scripps Oceanography. „Rezultatul creşte semnificativ încrederea pe care o punem în estimările încălzirii oceanelor şi deci ne ajută să reducem incertitudinea în sensibilitatea climatică”, a adăugat savantul.
De asemenea, rezultatele cercetătorilor sunt primele care vin de la o tehnică de măsurătoare independentă de metoda standard. Estimările precedente se bazau pe milioane de măsurători de temperatură în mai multe locuri din oceane. Totuşi, apăreau goluri în acoperirea întregului bazin oceanic, ceea ce făcea măsurătorile inexacte.
Acum, o reţea de senzori robotici numiţi Argo a adus cele mai comprehensive măsurători ale temperaturii oceanului şi a salinităţii de peste tot de pe glob. Au fost realizate şi unele reevaluări ale estimărilor din trecut, ceea ce a dus în ultimă instanţă la revizuirea rezultatelor studiului IPCC din 2014.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Au mai rămas doar 13% din oceanele planetei neatinse de oameni
Cel mai mare pericol pentru viaţă se găseşte în oceane. Descoperirea sumbră a cercetătorilor