Home » Natură » China va permite din nou comercializarea produselor din oase de tigru şi coarne de rinocer

China va permite din nou comercializarea produselor din oase de tigru şi coarne de rinocer

China va permite din nou comercializarea produselor din oase de tigru şi coarne de rinocer
Publicat: 01.11.2018
China permite din nou comercializarea produselor realizate din specii aflate pe cale de dispariţie, precum rinocerii sau tigri, „în cazuri excepţionale”.

Conform oficialităţilor chineze, comerţul cu oase de tigru şi coarne de rinocer va fi „controlat”, acestea fiind obţinute doar din ferme specializate şi vor putea fi utilizate doar în „cercetări medicale sau curative”. „În cazul unor circumstanţe speciale, reglementările privind vânzarea şi utilizarea acestor produse vor fi consolidate, iar volumul comercializat va fi controlat cu stricteţe”, au transmis oficialităţile chineze într-un comunicat, conform AP

Oasele de tigru sau coarnele de rinocer sunt utilizate în medicina tradiţională chineză, în ciuda lipsei dovezilor eficienţei lor şi a modului în care afectează populaţiile de animale sălbatice. Cererea statului chinez pentru fildeş este o altă consecinţă a uciderii elefanţilor africani, în ciuda interdicţiei impuse de Beijing anul acesta. 

Oficialităţile nu au oferit niciun motiv pentru ridicarea interdicţiei ce a fost implementată în 1993 după presiunile exercitate la nivel global pentru protejarea speciilor aflate în pericol de dispariţie. Comunicatul nu oferă detalii privind fermele pentru tigri sau rinoceri, dar adaugă faptul că guvernul central „urgentează guvernele să îmbunătăţească activităţile publice pentru protejarea rinocerilor şi tigrilor şi să boicoteze public orice tip de comercializare ilegală”. 

Organizaţia WWF (World Wide Fund for Nature) a declarat că mişcarea de eliminare a interdicţiei ar avea „consecinţe devastatoare la nivel global” prin permiterea braconierilor să se ascundă în spatele unei legalităţi comerciale. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase