Specialiştii au descoperit că labradorii ciocolatii au o viaţă mult mai scurtă decât câinii cu blana neagră sau aurie. Conform Fox News, echipa Universităţii din Sydney a analizat 33.000 de fişe medicale din cabinetele veterinare aflate în Marea Britanie ce conţineau informaţii despre labradorii ce au diferite culori ale blănii.
Ei au descoperit că labradorii cu blana ciocolatie au mult mai des probleme ale pielii şi urechilor. Vârsta medie a labradorilor aurii sau negri este de 12,1 ani, cu aproape 10% mai îndelungată decât cea a celor cu blana ciocolatie, de 10,7 ani, arată studiul.
Paul McGreevey, ce a condus studiul, afirmă că prevalenţa afecţiunilor urechii este de două ori mai mare la câinii ciocolatii, iar dermatitele apar de patru ori mai des. „Legătura dintre culoarea blănii şi afecţiunile reprezintă o consecinţă a împerecherii câinilor cu diferite culori ale blănii. Deoarece culoarea ciocolatie este recesivă, gena ce conferă această culoare trebuie să fie prezentă la ambii părinţi”, a declarat McGreevey.
În cadrul populaţiei de labradori, cele mai comune afecţiuni sunt obezitatea, infecţiile auriculare şi problemele articulare. „Am descoperit că 8,8% din labradorii aflaţi în Marea Britanie sunt supraponderali sau obezi, unul dintre cele mai mari procentaje din întreaga bază de date a raselor de câini”, a afirmat McGreevey. Cele mai comune cazuri de mortalitate a labradorilor ciocolatii sunt afecţiunile musculoscheletale şi tipuri de cancer.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: