O „lume pierdută” a fost descoperită în adâncul oceanului
This browser does not support the video element.
Savanţii susţin că munţii se ridică la înălţimi chiar şi de 3.000 de metri, dar cele mai înalte vârfuri se află la circa 2.000 de metri de suprafaţa oceanului, scrie Fox News.
„Studiul nostru a scos la iveală pentru prima dată în detaliu, un lanţ de munţi vulcanici care se ridică de pe câmpia abisală aflată la aproximativ 5.000 de metri adâncime”, a precizat Tara Martin de la CSIRO. „Munţii subacvatici variază în dimensiune şi formă, unii având vârfuri ascuţite, în timp ce alţii sunt aplatizaţi, cu mici văi conice care reprezintă urme ale activităţii vulcanice”, a adăugat aceasta.
De asemenea, zona este abundentă în viaţă marină, existând mai multe specii de balenă. „Am numărat cel puţin 28 de balene cu cocoaşă care ne-au vizitat într-o zi, urmate de 60-80 de balene pilot în următoarea zi. Mai mult, am văzut multe păsări marine în zonă, inclusiv patru specii de albatros şi patru specii de petreli”, a precizat Eric Woehler, care s-a aflat la bordul vasului.
Studiul sugerează că munţii subacvatici reprezintă un popas important pentru unele animale migratoare, în particular pentru balene, care folosesc relieful subacvatic pentru orientare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Au mai rămas doar 13% din oceanele planetei neatinse de oameni
Noi dovezi susţin ideea că Venus a avut un ocean şi condiţii pentru apariţia vieţii
Oceanul ”îşi pierde suflul”: În ultimii 50 de ani au apărut de patru ori mai multe ”zone moarte”