Până acum, se ştiau puţine despre un element cheie al apariţiei vieţii, anume fosfaţii. Cercetătorii de la Universitatea din Hawaii, Manoa, în colaborare cu colegi din Franţa şi Taiwan, oferă noi dovezi că acest constituent al vieţii a fost generat în spaţiul cosmic şi a ajuns pe Terra cu ajutorul cometelor şi meteoriţilor. Fosfaţii au fost apoi incorporaţi în biomolecule găsite în celulele organismelor terestre, scrie Science Daily.
Descoperirea a fost descrisă în detaliu în numărul recent al revistei Nature Communications.
Conform studiului, fosfaţii şi acidul difosforic sunt două elemente majore care sunt esenţiale în aceste pietre de temelie a biologiei moleculare. Acestea sunt elemente constitutive ai cromozomilor care au informaţia genetică.
Într-o cameră de vid răcită la doar 5 grade Kelvin (-268 de grade Celsius) într-un laborator de la Universitatea din Hawaii, Manoa, au creat granule interstelare îngheţate acoperite cu apă, dioxid de carbon şi fosfină. Atunci când au fost expuse la radiaţie sub forma unor electroni de energie ridicată care simulau radiaţiile cosmice, s-au format oxoacizi fosfatici (precum acidul fosforic şi acidul difosforic).
„Pe Terra, fosfina este letală pentru organisme”, a precizat Andrew Turner, autorul acestui studiu. „Dar în mediul interstelar, chimia fosfinei poate duce la reacţii care au potenţialul de a iniţia formarea moleculelor relevante pentru biologie precum oxoacizii de fosfor, care pot declanşa evoluţia moleculară a vieţii pe care o cunoaştem”, adaugă cercetătorul.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: