Mai multe roci cu inscripţii înfricoşătoare au reapărut în Europa. ”Dacă mă vezi suspină”
Urme misterioase ale unei societăţi străvechi au fost descoperite în Cehia. Conform Science Alert, o serie de roci inscripţionate, denumite „hunger stones” au reapărut în urma secetei ce a afectat Europa centrală.
Aceste roci se află de obicei sub apa răului Elba ce trece prin oraşul Decin din nordul ţării, însă nivelşul scăzut al apei a dus la reapariţia inscripţiilor de pe roci.
Având în vedere condiţiile actuale, mai mult de 10 dintre aceste roci pot fi observate în prezent în Decin. Rocile conţin inscripţii care datează din 1616 care s-ar traduce astfel: „Dacă mă vezi suspină”.
Deşi mare parte dintre inscripţii provin din 1616, rocile amintesc de numeroasele secete ce au avut loc încă din 1417. Alte roci din Germania prezintă recodul de secetă stabilit în 1417. „Dacă vezi din nou acest roci suspină atât de scăzut a fost nivelul apei în 1417”.
Inscripţiile îndemnau în mare parte la tristeţe deoarece seceta reprezenta lipsa culturilor şi în cele din urmă a hranei sau a unor preţuri crescute pentru alimente. În timp ce nivelul apei scădea transportul pe rău era îngreunat, fapt ce punea în pericol viaţa familiilor ce trăiau de-a lungul malului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: