Explicaţia extrem de simplă ce stă la baza MISTERULUI din Triunghiul Bermudelor
Zona ce mai poartă denumirea de Triunghiul Diavolului a devenit cunoscută în urma navelor care s-au scufundat. Conform Fox News, în ultimii 100 de ani peste 1.000 de persoane au murit în regiunea ce se întinde între Florida, Puerto Rico şi Bermude.
Recent, cercetătorii britanici au afirmat că un val uriaş ar juca un rol important în reputaţia regiunii.
„Valurile uriaşe sunt una dintre explicaţii, acestea apar în Bermude, dar nu sunt unice acestei zone, sunt mult mai comune în Capul Bunei Speranţe din Africa de Sud”, a explicat dr. Simon Boxall, oceanograf din Cadrul Universităţii din Southampton. „Au existat poveşti ale marinarilor şi mituri, dar de la apariţia sistemelor satelit capabile să măsoare valurile au fost observate unele cu mărimi de 30 de metri înălţime”, a adăugat el.
Valurile uriaşe apar din senin, însă de obicei sunt parte a unei furtuni. „Filmele în care marea e liniştită şi din senin apare un val de 30 de metri sunt un mit”, a declarat Boxall.
De asemenea, Boxall a mai adăugat că şi traficul naval din regiune este un factor cheie al reputaţiei zonei. „În această zonă au loc o treime din cursele navale private din SUA. Conform raportului anual din 2016 al Gardei de Coastă, 82% dintre incidente se produc din cauza persoanelor nexperimentate”, a declarat Boxell.
Probabil un factor similar a jucat un rol important în dispariţia Zborului 19, la bordul căruia se aflau doar membrii neantrenaţi şi fără experienţă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: