Administraţia Parcului Natural Vânători- Neamţ organizează concurs pentru a găsi cel mai potrivit nume pentru mezina familiei de zimbri, fătată în iunie, care cutreieră deja în libertate pădurile din zonă.
Puiul de zimbru, o femelă, este al zecelea fătat în cadrul Parcului Natural Vânători- Neamţ, ceilalţi nouă au primit nume tot cu ajutorul publicului – şase masculi (Românaşul, Rovin, Robur, Romaşcan, Ronică şi Rovan) şi trei femele (Rozana, Rolinne şi Roemi).
„În acest an, botezăm o femelă ce a venit pe lume în luna iunie 2018. Regula concursului este ca numele propus să înceapă cu particula >Ro
Propunerile sunt aşteptate atât pe pagina de
Facebook a Parcului Natural Vânători- Neamţ, cât şi la adresa de e-mail
[email protected]. Câştigătorul va fi desemnat pe data de 13 august 2018 şi va fi invitat la “Ziua Zimbrului” pentru decernarea premiului.
Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ organizează concursuri în vederea găsirii celor mai potrivite nume pentru zimbrişorii nou veniţi pe lume începând din anul 2013.
Parcul Natural Vânători – Neamţ este o arie protejată în apropierea oraşului Tîrgu Neamţ, constituită în anul 1999, cu statut de parc natural, destinată protejării moştenirii naturale.