Misterul originii celui mai faimos diamant din lume a fost DESCIFRAT. A trecut prin mâinile multor monarhi, iar legendele spun că ar fi blestemat
This browser does not support the video element.
Istoria geologică a diamantului albastru este mult mai complexă, conform unei cercetări recente. Reuters informează că cercetătorii au analizar 46 de diamante albastre, inclusiv unul din Africa de Sud ce a fost vândut pentru suma de 25 de milioane de dolari în 2016.
Ei au determinat că astfel de pietre preţioase se formează la 660 de kilometri adâncime, în zona mantalei inferioare a Pământului. Micile fragmente de minerale prinse în interiorul diamantelor furnizează informaţii despre locul în care s-a format faimoasa bijuterie.
Diamantele albastre reprezintă doar 0,02% din toate diamantele extrase din mine, însă chiar şi aşa sunt printre cele mai faimoase bijuterii din lume. Diamantele reprezintă forma cristalizată a carbonului pur, ce se formează în locuri cu temperaturi extrem de ridicate şi presiune mare. DIamantele albastre se formează în apropierea mineralelor ce conţin apă şi care în urmă cu mult timp au făcut parte din podeaua marină.
Culoarea pietrei preţioase provine de la bor, spun specialişti. Studiul din prezent indică faptul că borul a existat în trecut în apele oceanelor şi a fost încorporat în podeaua marină ce a migrat de-a lungul milioanelor de ani.
„Este pentru prima dată când realizăm un model al modului în care s-au format diamantele albastre. Anterior nu se ştia locul în care s-au format şi cu au ajuns să conţină bor!”, a declarat Evan Smith din cadrul Gemological Institute of America.
Majoritatea diamantelor nu sunt lipsite, în totalitate, de culoare, deseori au nuanţe gălbui. „Hope” a devenit cel mai cunoscut diamant albastru din lume în urma istoriei din spatele său, dar şi a legendei ce spune că ar blestemat. O parte dintre posesorii lui ar fi avut o moarte tragică. Piatra preţioasă ar fi fost descoperită într-o mină din India. de către negustorul francez Jean-Baptiste Tavernier. După ce negustorul ajunge cu piatra în Paris o vinde Regelui Franţei Ludovic al-XV-lea. Este furat în 1792 de către un grup de hoţi din Palatul Tuileries, însă reapare în Londra câţiva ani mai târziu. În cele din urmă diamntul ajunge la Muzeul Smithsonian unde se află şi în prezent.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: