Au mai rămas doar 13% din oceanele planetei neatinse de oameni

31 07. 2018, 09:00

This browser does not support the video element.

Navigarea la nivel global, operaţiile de pescuit şi poluarea, toate şi-au pus amprenta asupra oceanelor lumii, inclusiv asupra unora dintre cele mai izolate zone. 

Conform Independent, regiunile sălbatice sunt printre cele mai importante deoarece conţin o diversiate de vietăţi, fiind ultimele locuri de pe Pământ în care se află un număr mare de prădători, precum rechinii. Chiar şi cele mai mici fragmente rămase sunt ameninţate de pescuit şi de topirea gheţarilor. 

Cea mai mare parte din vietăţile marine acoperă doar 13% din oceanele de pe glob şi se regăseşte în regiunile polare. Cercetătorii ce au realizat studiul cer realizarea unui acord internaţional pentru recunoaşterea zonelor unice. 

Kendall Jones, din cadrul Universităţii din Queensland, ce a condus studiul, a declarat: „Sunt uimită de cât de puţină viaţa marină sălbatică a rămas”. „Oceanul e imens şi acoperă 70% din planetă, dar am reuşit să avem un impact semnificativ asupra acestui ecosistem”, a adăugat ea. 

În prezent, doar 5% din aceste zone rămase neatinse sunt protejate. „Ceea ce înseamnă că majoritatea vietăţilor marine sălbatice pot fi distruse”, a declarat Jones. 

În cazul studiului au fost analizate 19 baze de date diferite privind impactul activităţii umane asupra oceanelor. Specialiştii au definit zonele ca fiind sălbatice unde impactul pescuitului, poluării şi fertilizatorilor este mai scăzut de 10%. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Un grup de cercetători a descoperit metoda de salvare a recifurilor de corali: uciderea şobolanilor
 
Filmul „Ocean’s 8” a fost pe primul loc în box office-ul românesc de weekend
 
Un grup de 24 de femei vor pleca într-o expediţie inedită în Oceanul Pacific
 
După o furtună puternică a ”plouat” cu fructe de mare într-un oraş din China