Cercetătorii au realizat o descoperire esenţială despre unul dintre cele mai periculoase sisteme vulcanice din lume

22 07. 2018, 00:05

Oraşele japoneze Kirishima şi Kagoshima se află pe marginea calderei Aira, unul dintre cei mai activi, periculoşi şi monitorizaţi vulcani din sudul Japoniei. Identificarea modului în care aceşti vulcani interacţionează este critică pentru determinarea dacă şi cum o erupţie poate influenţa activitatea unui vulcan îndepărtat sau cum poate ridica nivelul de ameninţare pentru un nou eveniment exploziv, scrie Phys.

Echipa de cercetare de la Universitatea Miami şi de la Universitatea Florida a analizat datele de deformare de la 32 de staţii permanente GPS din regiune pentru a identifica existenţa unui rezervor cu magmă ce conecta cei doi vulcani.

După erupţia vulcanului Kirishima, care este localizată în regiunea foarte populată Kagoshima, caldera Aira a încetat să se mai umfle, ceea ce pentru experţi a fost un semn că vulcanul devine mai inactiv. Totuşi, rezultatele noului studiu indică opusul – magma din subsol s-a desumflat temporar în perioada erupţiei vulcanului Kirishima, dar şi-a reluat activitatea după încheierea evenimentului.

„Am observat o schimbare radicală în comportamentul calderei înainte şi după erupţia vecinului Kirishima”, a precizat Elodie Brothelande, cercetătoare la Universitatea Miami. „Singurul mod de a explica această interacţiune este existenţa unei conexiuni la adâncime între cele două sisteme ale vulcanilor”, a adăugat cercetătoarea.

Miza principală este desigur o mai bună previziune pentru viitoarele erupţii, „care este crucială mai ales în zonele dens populate”, a conchis Brothelande.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cel mai mare vulcan din Europa alunecă spre Marea Mediterană

COD ROŞU în Filipine: o erupţie violentă a celui mai mare vulcan din ţară este iminentă

Geologii avertizează: unul dintre cei mai mari vulcani din lume este pe cale să erupă

Acest vulcan şi-a destăinuit ”vocea” unică după o erupţie