A fost descoperită sursa substanţei ce accelerează distrugerea stratului de ozon. ”Este o crimă masivă la adresa mediului”

12 07. 2018, 09:00

This browser does not support the video element.

Cel puţin 18 companii au utilizat CFC-11 ce a fost interzis la nivel global din 2010. Conform Independent, producătorii utilizează chimicala pentru a produce spumă de izolare. Descoperirea este considerată „o crimă masivă la adresa mediului”. 

Specialiştii au dezvăluit la începutul acestui an că există o chimicală misterioasă ce provoacă distrugerea masivă a stratului de ozon. În tot acest timp au speculat că provine din estul Asiei. Stratul de ozon este vital pentru protejarea vieţii de pe Pământ în faţa radiaţiilor UV. CFC-ul a fost folosit pentru substanţe utilizate în refrigerare, agenţi de propulsie şi aerosoli, însă a fost interzis prin Protocolul de la Montreal, după descoperirea găurii din stratul de ozon, în anii 1980. 

Interzicerea utilizării chimicalei a fost considerată una dintre cele mai bune politici de mediu din istorie. Însă, conform lucrării publicate în jurnalul Nature, în urmă cu două luni a fost înregistrat un coeficient dublu de emisii de CFC-11. 

EIA a declarat că 18 companii din 10 provincii chinezeşti au admis că folosesc CFC-11 ca agent de expandare pentru spuma utilizată în izolarea locuinţelor. „Dacă nu este oprită producţia ilegală, va încetini procesul de vindecare a stratului de ozon. CFC-11 duce şi la accelerarea încălzirii globale”, a declarat Alexander von Bismarck, directorul executiv EIA din SUA. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Stratul de ozon nu se reface în unele dintre cele mai populate zone de pe glob. Miliarde de oameni ar putea fi expuşi razelor UV ce provoacă tumori
 
Gaura din stratul de ozon al Pământului se vindecă, conform unui studiu UNIC
 
Două fenomene dezastruoase care au salvat Pământul de la distrugere
 
Gaura din stratul de ozon din regiunea Antarcticii a atins dimenisunile observate în 1988: ”Este extrem de redusă”