O nouă fosilă explică cum cea mai mare creatură terestră a atins dimensiunile colosale
Cecilia Apaldetti şi colegii săi de la Universitatea Naţională din San Juan, Argentina, au descoperit un dinozaur până acum necunoscut, în nord-vestul Argentinei, într-o formaţiune care datează de la sfârşitul Triasicului, acum 220 de milioane de ani. Cercetătorii l-au numit Ingentia prima şi l-au plasat într-un grup de saurodomorfe timpurii numite lessemsauride, scrie New Scientist.
Lessemsauridele sunt rude îndepărtate ale sauropodelor gigant precum Diplodocus.
„Până acum, credeam că pentru a avea dimensiuni enorme erau necesare adaptări în structura scheletică pentru a susţine greutatea”, a precizat Ricardo Martínez, unul dintre cercetători. Totuşi, lui Ingentia îi lipsesc multe dintre aceste adaptări, dar a dezvoltat pungi cu aer care îi permit să respire în mod continuu – o trăsătură importantă de care dinozaurii gigantici au nevoie pentru a scăpa de temperatura corporală imensă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Am putea readuce la viaţa una dintre speciile de dinozaur?
Cum arătau de fapt dinozaurii? Noi descoperiri sugerează că „Jurassic Park” ar trebui revizuit