Caracatiţa ”prezicătoare” a Japoniei de la Campionatul Mondial 2018 a fost ucisă şi vândută

05 07. 2018, 08:33

În prezent, pescarul ce l-a capturat pe Rabio a curmat faima cefalopodei şi l-a vândut pentru a fi gătit. Conform Science Alert, din motive necunoscute, oamenii sunt dornici să lase decizia de pariere pe o anumită echipă în seama animalelor. 

O pisică din Rusia numită Ahile a declarat recent Rusia câştigătoarea Campionatului Mondial. Felina  a devenit mai cunoscută după ce a ales bolul cu mâncare ce avea steagul Rusiei din cadrul meciului cu Arabia Saudită. Apoi mai era Paul, o altă caracatiţă ce a trăit în cadrul Centrului pentru Animale Marine din Oberhausen, Germania, ce şi-a câştigat reputaţia, în timpul vieţii pentru prezicerea câştigătorilor de la Cupa Mondială 2010 şi Euro 2008. Rata de succes a prezicerilor sale a fost destul de mare, în proporţie de 85% având dreptate. 

Recordul lui Rabio, pe de altă parte, a fost destul de redus, el a ales Japonia câştigătoare în confruntarea cu Columbia, în meciul cu Senegal a decis că va fi egal, iar în cel cu Polonia a „prezis” că Japonia va pierde. 

Din nefericire, caracatiţei nu i-au fost oferite prea multe şanse să strălucească. Pescarul Kimio Abe l-a vândut pe Rabio unei pieţe şi l-a înlocuit la scurt timp cu o caracatiţă mai tânără, Rabio Jr. Noul „prezicător” al Japoniei a decis că Japonia va învinge în meciul împotriva Belgiei de pe 3 iulie. Iar după cum s-a putut observa, caracatiţa nu a avut dreptate. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

CM 2018: Motanul Ahile prezice victoria Rusiei în meciul de deschidere
 
De ce ar trebui să pariezi pe Brazilia la Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Inteligenţa artificială a prezis cine ia Cupa Mondială
 
Pickles, patrupedul care i-a salvat pe britanici de ruşine chiar înainte de câştigarea Cupei Mondiale la Fotbal – VIDEO
 
„Miracolul” la care vor asista în direct sute de milioane de oameni, la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale din Brazilia (VIDEO)